Eveniment
Consiliile județene ar putea asigura subvenționarea manoperei de sterilizare a câinilor cu stăpân ce aparțin rasei comune. PROIECT
Consiliile județene ar putea asigura subvenționarea manoperelor de sterilizare a câinilor cu stâpân ce aparțin rasei comune sau a metișilor, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Senat.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 9 martie.
Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari de la PSD și UDMR, proiectul propune reglementarea unor aspecte necesare gestionării situaţiei câinilor fără stăpân.
Astfel, se propune acordarea posibilității consiliilor judeţene de a asigura, din fonduri proprii, subvenţionarea manoperelor de sterilizare a câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale pe care le gestionează, iar această responsabilitate să nu mai fie exclusiv a consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
„Neadoptarea cadrului legislativ propus este de natură a favoriza răspândirea la animale, precum şi transmiterea la om a zoonozelor specifice câinilor, ceea ce va periclita în mod grav sănătatea publică şi a animalelor”, explică inițiatorii, în expunerea de motive.
Potrivit proiectului, în vederea reducerii populaţiei de câini fără stăpân, autorităţile administraţiei publice locale, respectiv consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile judeţene pot asigura din bugetul local subvenţionarea costurilor privind sterilizarea, respectiv, după caz, identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, prin contractarea acestor activităţi, conform legislaţiei în vigoare, cu unul sau mai mulţi medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.
„Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile judeţene pot încredinţa şi subvenţiona din bugetul local realizarea acţiunilor de sterilizare, respectiv, după caz, de identificare şi de înregistrare a câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale către asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, cu obligaţia asigurării de către acestea a serviciilor medicalveterinare, contractate cu medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii”, mai prevede propunerea legislativă înregistrată la Senat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News