Connect with us
Advertisement

Actualitate

Consiliul Concurenţei verifică agenţiile de turism. Suspiciuni de înţelegeri pentru tarife la produse turistice, în ultimii trei ani. Ce spune ANAT

Publicat

vacanta Consiliul Concurenţei a anunţat luni că, în urma unei sesizări de pe Platforma avertizorilor de concurenţă, a declanţat o investigaţie pe piaţa comercializării produselor turistice. Agenţiile de turism sunt suspectate de înţelegeri privind tarife minime, în ultimii trei ani.

Consiliul Concurenţei a declanşat prima investigaţie în urma unor informaţii primite printr-o sesizare anonimă înregistrată pe Platforma avertizorilor de concurenţă. Investigaţia are ca obiect o posbilă încălcare a regulilor de concurenţă pe piaţa comercializării produselor turistice şi/ sau pachetelor de servicii turistice prin agenţii de turism, potrivit CC.

Autoritatea de concurenţă suspectează agenţiile de turism că îşi coordonează politicile comerciale în scopul impunerii unui nivel minim de preţ de vânzare a produselor turistice şi/sau pachetelor de servicii turistice şi al menținerii unui status-quo pe piaţă, începând cu anul 2013.

În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile și/sau puntele de lucru ale mai multor companii active pe piaţa serviciilor turistice.

Documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial. Efectuarea acestor inspecţii nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor investigate şi nici în ceea ce priveşte rezultatul final al investigaţiei declanşate.

Platforma avertizorilor de concurenţă reprezintă un instrument care asigură anonimatul persoanelor care doresc să comunice Consiliului Concurenţei informaţii referitoare la activităţile de tip cartel ale unor companii.

Referitor la acţiunea Consiliului Concurenţei, patronatul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a transmis că este dispus să clarifice aspectele verificate și să aducă lămuriri suplimentare cu privire la specificul activității agențiilor de turism turoperatoare și detailiste în România, Uniunea Europeană și în afara granițelor Uniunii Europene.

“Față de aspectele analizate, ne preocupă și alte aspecte menite să ducă la instituirea în România a unei piețe a agențiilor de turism cu adevărat eficientă și concurențială, aptă să asigure consumatorilor servicii calitative într-o manieră durabilă.

De asemenea, în urma acestei verificări, ne dorim să identificăm împreună soluții de reducere a numărului de falimente de agenții de turism, acest aspect fiind în beneficiul consumatorilor de produse turistice din România, consumatori în sprijinul cărora acționează, în principal, și Consiliul Concurenței

În acest sens, sperăm ca în urma controlului, Patronatul ANAT să identifice, împreună cu Consiliul Concurenței și celelalte instituții responsabile ale statului, modelul optim de criterii necesare înființării și funcționării unei agenții de turism, precum și modelul necesar de asigurare integrală a banilor achitați de clienți pentru serviciile de călătorie comandate, pentru protejarea intereselor turiștilor consumatori, dar și pentru susținerea activității specifice a agențiilor de turism corect plătitoare de taxe și impozite în România.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism și membrii săi au acționat mereu în spiritul unui mediu puternic concurențial și nu au participat niciodată la înțelegeri anticoncurențiale, verificarea demarată de către Consiliul Concurenței oferindu-ne posibilitatea de a dovedi acest lucru”, potrivit ANAT.

ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România, cărora le reprezintă interesele la nivel național, european și internațional. Asociația are ca membri activi circa 500 de agenții de turism, cele mai importante din țară, ce cumulează peste 85% din vânzările de pachete turistice și servicii de călătorie. Agențiile membre ANAT au împreună peste 5.000 de angajați și vânzări cumulate de aproximativ 1 miliard de euro.
Membrii asociați sunt birouri naționale sau regionale de promovare a turismului, companii aeriene și de transport, companii rent-a-car, hoteluri și restaurante, edituri, sisteme de rezervări, asigurători, prestatori de servicii medicale, fundații/asociații cu activitate în turism.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement