Actualitate
Consiliul Concurenţei verifică piaţa de producţie şi comercializare a cimentului. Acest sector are cea mai scăzută presiune concurenţială
Consiliul Concurenţei anunţă că a declanşat o anchetă sectorială pe piaţa producerii și comercializării cimentului din România. În cadrul studiului, vor fi analizate structura şi mecanismele de funcţionare ale sectorului şi, de asemenea, se va urmări identificarea posibilelor probleme de natură concurenţială.
În măsura în care sunt identificate disfuncţionalităţi, Consiliul Concurenţei va emite recomandări pentru dezvoltarea pieţei şi a concurenţei sau, dacă este cazul, poate declanşa investigaţii privind posibila încălcare a legii, se arată într-un comunicat făcut public miercuri de Consiliul Concurenţei.
Potrivit sursei citate, Consiliul Concurenţei analizează principalele sectoare ale economiei prin intermediul Indicelui Agregat de Presiune Concurenţială – IAPC. Din acest punct de vedere, în perioada 2013 -2015, piaţa producerii și comercializării cimentului s-a situat pe ultimul loc, având cea mai redusă presiune concurențială dintre cele 21 de industrii analizate.
Conform legii, Consiliul Concurenţei poate efectua, din proprie iniţiativă, investigaţii privind un anumit sector economic atunci când rigiditatea preţurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau denaturării concurenţei pe piaţă. Acest tip de instrument este utilizat atât de Comisia Europeană, cât şi de alte autorităţi naţionale de concurenţă, şi nu vizează în mod direct încălcări ale legislaţiei.
În cadrul anchetei sectoriale, Consiliul Concurenţei poate solicita informaţii şi documente tuturor actorilor implicaţi.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News