Connect with us
Advertisement

Actualitate

Consiliul Elevilor solicită Guvernului să clarifice situaţia suspendarii cursurilor. LISTA unităților școlare- secții de votare

Publicat

Consiliul Naţional al Elevilor solicită Guvernului „să clarifice” situaţia privind suspendarea cursurilor fizice având în vedere organizarea în şcoli de secţii de votare pentru alegerile locale, acuzând că această decizie a venit „mult prea târziu”.

„Astăzi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis suspendarea cursurilor în format fizic pentru zilele de 25, 28 şi 29 septembrie 2020, pentru şcolile în care vor fi secţii de vot, în ciuda faptului că mai multe comitete judeţene pentru situaţii de urgenţă au luat decizia suspendării cursurilor şi pentru data de joi, 24 septembrie.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a emis, de asemenea, un ordin care conţine aceleaşi prevederi precum hotărârea CNSU. Consiliul Naţional al Elevilor condamnă ferm lipsa de responsabilitate şi nepăsarea cu care guvernanţii tratează actorii din teritoriu – elevi, părinţi şi profesori, întrucât decizia de suspendare a cursurilor fizice a venit mult prea târziu, iar autorităţile locale au fost nevoite să ia decizii în baza unor declaraţii şi nu a unor decizii ferme venite de la nivel central.

Solicităm Guvernului României să clarifice situaţia privind suspendarea cursurilor şi să urgenteze procedura de achiziţie publică pentru dispozitive conectate la internet, întrucât orice perioadă în care orele de curs se desfăşoară în format online înseamnă cunoştinţe pierdute pentru elevii care nu au acces la internet”, afirmă CNE într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit CNE, în continuare, achiziţia primului lot de tablete este „blocată”, iar cele 82.000 de dispozitive „promise de minister nu au ajuns la elevi”, în condiţiile în care ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, „a declarat că orice suspendare a cursurilor fizice va fi, pe viitor, înlocuită cu educaţia online”.

Cum vezi dacă o școală este ”secție de votare” la Alegerile locale din 27 septembrie

Trei din patru secții de votare de la alegerile locale 2020 sunt organizate în școli, licee sau grădinițe, potrivit unei analize făcută de Edupedu.ro cu datele de la Autoritatea Electorală Permanentă. În aceste unități se supendă cursurile față în față vineri, 25 septembrie și luni și marți, 28-29 septembrie 2020. Autoritățile nu au pus la dispoziție nicio listă cu școlile în care nu sunt secții de votare și în care eleviivor continu cursurile față în față scrie edupedu.ro

Din totalul celor 18.794 de secții de votare organizate de autorități pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020, înscrise în Registrul secțiilor de votare al AEP, 14.295 sunt în unități de învățământ, asta înseamnă 76,06%.

Pe tip de unitate de învățământ situația secțiilor de votare este următoarea

  • școli gimnaziale/primare 10.256
  • grădinițe 1.785
  • licee 1.394
  • colegii 845
  • seminarii 10

Pentru că nu există o listă cu școlile în care cursurile continuă, părinții, profesorii și elevii pot descărca lista secțiilor de votare de mai jos și pot căuta școala la care sunt copiii/în care sunt angajați folosind tastele ctrl+F (find/gasește). Dacă unitatea de învățământ nu este pe listă, înseamnă că elevii merg la cursuri. Dacă este pe listă, cursurile se fac online scrie edupedu.ro

Lista secțiilor de votare 2020 din județul Alba de la Autoritatea Electorală Permanentă AICI

AGERPRES, edupedu.ro, AEP

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement