UPDATE: Consiliul Județean Alba scoate la vânzare prin licitație cu strigare un spațiu de 2000 mp din clădirea Raiffeisen Bank
Proiectul de hotărâre ce s-a aflat pe masa consilierilor se numeşte Aprobarea vânzarii imobilului: „Clădire – parţial – fostă sediu de bancă, anexe şi terenul aferent”, proprietate privată a judeţului Alba, situat administrativ în municipiul Alba Iulia, Piaţa Ion I.C. Brătianu nr. 20 şi însuşirea Raportului de evaluare a acestui imobil, cu iniţiator: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.
Au fost dezbătute motivele pentru aprobarea proiectului de hotărâre privind vânzarea imobilului ce se află în proprietate privată a judeţului Alba şi având în vedere intenţia exprimată de SC "General Investment" SRL Bucureşti de cumpărare a acestuia.
Pe lângă spaţiul de 2009,5 mp, imobilul mai cuprinde teren cotă 592/1251 mp şi anexe (rezervor apă, post trafo), pe suprafaţă de 92, 31 mp şi teren aferent de 109 mp.
Vânzarea imobilului se va face prin licitaţie publică deschisă cu strigare, cu preţ de pornire de de 1.981.650 lei, exclusiv TVA, iar pasul de licitaţie se stabileşte de 5%. Valoarea adjudecată a imobilului se va achita integral până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Preşedintele CJ, Ion Dumitrel, este împuternicit să semneze în faţa notarului contractul respectiv.
Spaţiul propriu-zis se află la etajul superior al clădirii în care funcţionează Raiffeisen Bank, Sucursala Alba şi constituie o locaţie centrală pentru birouri, în municipiul Alba Iulia.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)