Actualitate
Consiliul Județean și Primăria Vințu de Jos schimbă de 4 ani hârtii pentru o oglindă și o groapă. Problema încă nu e rezolvată
Un dialog birocratic are loc de câțiva ani între Primăria Vințu de Jos și Consiliul Județean Alba, pentru rezolvarea unor probleme în satul Mereteu, aparținând de comună.
Primăria a cerut amplasarea unei oglinzi rutiere pe drumul județean administrat de consiliul județean și remedierea unei situații apărute pe carosabil prin acumularea de apă la fiecare ploaie.
Cele două instituții schimbă între ele pe aceste subiecte din 2016, respectiv din 2018, fără ca nici una dintre probleme să fie rezolvată.
”Pe drumul județean DJ 107A, în dreptul imobilului nr.35, aparținând d-lui Itu Nicolae din sat Mereteu, loc. Vințu de Jos, apa pluvială se strânge în fața imobilului mai sus menționat, provocându-i daune și totodată distrugerea gardului.
Menționăm faptul că în urma sesizării făcute de cetățean, o echipă împreună cu primarul comunei Vințu de Jos s-au deplasat la fașa locului unde au stabilit că cele relatate de proprietarul imobilului sunt reale.
Vă aduc la cunoștință, pe lângă faptul că imobilul acestuia este afectat, totodată și circulația, existând riscul de producere a fenomenului de acvaplanare.
Vă rugăm să luați măsurile care se impun pentru remedierea acestei situații” se arată într-o adresă semnată de primarul Iosif Ion Josan, datată 4 ianuarie 2018.
”Referitor la adresa d-voastră… privind evacuarea apelor pluviale de pe drumul județean DJ 107 A în dreptul imobilului nr. 35 din satul Mereteu, vă comunicăm faptul că drumul județean este în atenția noastră iar în anul 2018, după începerea programului de întreținere pe timp de vară și în funcție de bugetul pe anul 2018 se va interveni pe tronsonul de drum județean solicitat” a răspuns Consiliul Județean Alba, printr-o adresă din februarie 2018.
CJ Alba a răspuns, dar problema nu a fost rezolvată.
Corespondența fără efecte dintre cele două instituții este însă mai veche. În 2016, primăria a cerut administratorului aceluiași drum, Consiliul Județean Alba, amplasarea unei oglinzi rutiere într-o zonă din Mereteu în care vizibilitatea este redusă.
În același an, instituția condusă de Ion Dumitrel a răspuns că oglinzile pentru anul 2016 s-au terminat, dar în 2017 se vor cumpăra altele. În 2018, primăria a revenit cu solicitarea oglinzii.
Nici 2019 nu a fost cu noroc, astfel că oglinda promisă cu câțiva ani înainte, nu a fost montantă.
În luna mai a anului 2020, primăria Vințu de Jos a revenit cu o nouă solicitare pentru remedierea celor două aspecte semnalate: apa care se adună pe drum și montarea unei oglinzi.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News