Economie
Consiliul Local a respins reducerea prețului pentru terenul investiției „Supremia Grup”
Patronul firmei „Supremia Grup” va scoate din buzunar peste 350.000 de euro, pentru a cumpăra terenul pe care îşi construieşte o fabrică de condimente. Conform contractului de asociere încheiat în anul 2007 cu administraţia locală, Levente Bara va fi nevoit să achiziţioneze cele 5 hectare de teren pe care va fi ridicată construcţia la preţul de 7 euro metrul pătrat, în condiţiile în care, la ora actuală, acesta a fost evaluat la suma maximă de 5,4 euro mp.
Investitorul a participat la şedinta de consiliu local de marţi pentru a prezenta consilierilor propunerea sa de cumpărare a terenului la preţul de 5 euro mp, evaluat la valoarea actuală a pieţei. În spirit de solidaritate pentru omul care va investi în Alba Iulia, prin fabrica de condimente peste 9 milioane de euro, consilierii locali au supus la vot reducerea sumei stipulate în contractul iniţial, fără a ţine cont de faptul că acest lucru ar putea atrage în sarcina administraţiei prejudicierea patrimoniului local.
Voturile consilierilor au stârnit consternarea primarului Mircea Hava, care a părăsit pentru câteva minute sala de sedinţe: „Tocmai mi-am dat seama că am un IQ mai mare decat media. Nu se poate aşa ceva. Există acest act care interzice vânzarea terenului la o sumă mai mică de 7 euro mp”. Mircea Hava a explicat colegilor săi că voturile lor sunt inutile, în condiţiile în care, în contractul de asociere încheiat în urmă cu trei ani, era stipulat negru pe alb faptul că vânzarea se va putea face doar la la suma stabilită la acea dată.
Dupa câteva zeci de minute de discuţii şi dezbateri încinse pe această temă, consilierii locali au acceptat faptul că supunerea la vot era inutilă.
Levente Bara Hugo, a hotărât să cumpere terenul de la administraţia locală pentru a putea să îşi înscrie firma la Bursa de Valori din Varşovia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News