Actualitate
Consiliul Local Ocna Mureş vrea să cumpere blocul de nefamilişti de la UPSOM şi să-l transforme în locuinţe sociale
Consiliul Local Ocna Mureş intenţionează să achiziţioneze blocul de nefamilişti al societăţii GHCL UPSOM, aflată în faliment, să-l amenajeze şi să-l transforme în locuinţe sociale, având în vedere solicitările de astfel de apartamente în oraş. În acest sens va înainta lichidatorului judiciar o scrisoare de intenţie.
În scrisoarea de intenţie către lichidatorul judiciar Casa de insolvenţă „Transilvania” SPRL din Cluj-Napoca, se prezintă iniţiativa de cumpărare a activului bloc de locuinţe nefamilişti şi teren aferent aflat în proprietatea GHCL UPSOM România SA, societate aflată în faliment. CL Ocna Mureş doreşte amenajarea şi transformarea acestuia în bloc de locuinţe sociale. Preţul oferit de Consiliul Local este echivalentul în lei a sumei de 4.450 euro plus TVA, prin negociere directă.
Dacă scrisoarea de intenţie va fi acceptată de lichidatorul judiciar, condiţiile necesare achiziţiei activului vor fi supuse aprobării CL. În şedinţa de vineri, se propune spre aprobare transmiterea aceste scrisori.
Reamintim că lichidatorul judiciar a încercat de mai multe ori să vândă activele companiei în faliment UPSOM, iar în cele din urmă cumpărătorul platformei industriale a fost desemnată o firmă din grupul lui Dan Voiculescu. Citiţi mai multe detalii aici.
Sursa foto: ocnamuresonline.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News