Eveniment
Consiliul Național al Elevilor amenință că va lua măsuri dacă Ministerul Educației nu va rezolva problema decontării transportului navetiștilor
Consiliul Național al Elevilor constată atitudinea pasivă a Ministerului Educației Naționale față de problemele cruciale ale sistemului educațional preuniversitar. Având în vedere situația actuală în ceea ce privește decontul navetiștilor și anume faptul că ministerul nu a prevăzut în bugetul de stat suma necesară decontării transportului elevilor care studiază într-o altă localitate decât cea în care sunt domiciliaţi, Consiliul Național al Elevilor consideră acest fapt o încălcare a Legii Educației Naționale.
„În prezent, articolul 84, alin (3) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, prevede faptul că elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.
Una dintre cele mai importante şi signifiante urmări pentru elevii din România este imposibilitatea unora dintre aceştia de a se deplasa din localitatea de domiciliu în localitatea în care se află unitatea de învăţământ. Având ca premise situaţiile financiare precare şi mediile familiale ale multor elevi, absenţa unor surse financiare care să le poată asigura transportul la şi de la şcoală, îi determină pe elevi să renunţe la şcolarizare, rata abandonului şcolar crescând. În trecut, rata abandonului şcolar în România era de 14%, în timp ce în Uniunea Europeană media era 12,8%. Strategia Uniunii Europene pentru anul 2020 prevede faptul că rata abandonului şcolar trebuie să ajungă sub 10% în toate statele membre.
Astfel, o altă urmare a lipsei surselor financiare care să asigure elevilor transportul şcolar este incompatibilitatea statisticilor ratei abandonului şcolar din România cu cele impuse de Uniunea Europeană. Totodată, o societate puternică are la bază un sistem educaţional performant, aşadar elevii care astăzi nu îşi pot exercita dreptul la educaţie, sunt cetăţenii care mâine vor vota în necunoştinţă de cauză, părinţii care nu vor putea să acorde copiilor lor o educaţie temeinică”, transmit reprezentanţii Consiliului Elevilor.
În condițiile actuale, Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației Naționale să prezinte o poziție fermă și niște măsuri concrete, fezabile, pentru remedierea situației în următoarea scurtă perioadă de timp. În caz contrar, reprezentanții elevilor vor lua măsurile necesare în vederea apărării drepturilor și intereselor celor pe care îi reprezintă.
Președintele Consiliului Național al Elevilor, Iulia-Flavia Miron a declarat: “Datoria Ministerului Educației Naționale este de a elabora o serie de politici şi strategii, în vederea dezvoltării unui sistem educațional performant. Dat fiind faptul că în bugetul de stat nu este prevăzută suma necesară decontării transportului navetiștilor, cu atât mai mult fiind o încălcare a Legii Educației Naționale și o posibilă cauză a creșterii abandonului școlar, reprezentanții elevilor vor lua toate măsurile necesare pentru apărarea drepturilor și intereselor acestora, în vederea asigurării unui învățământ centrat pe elev care să corespundă nevoilor lor și normelor prevăzute de lege ” se precizează în comunicatul Consiliului Național al Elevilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News