Primul metrou din afara Bucureștiului Cluj-Napoca-Florești, cel care urmează să fie construit la Cluj-Napoca, și-a mărit cu peste o treime (35%) costurile, la câteva luni de când era scos la licitație, în martie 2022. Va fi finanțat prin PNRR. 

Publicitate

Țintele intermediare din PNRR ar putea fi ratate și renegociate, dar ținta finală, de finalizare a 7,5 km de metrou în 2026, ar putea fi atinsă, spun autoritățile, scrie Europa Liberă.

Consiliul Local din Cluj-Napoca, dar și cel din Florești (cea mai mare comună din România, cu populație estimată la peste 50.000 de locuitori), au aprobat majorarea indicatorilor tehnici și economici ai proiectului.

Față de planurile inițiale, costurile metroului ușor din Cluj au crescut cu 35%, până la 2,8 miliarde de euro (cu TVA) iar majorarea urmează să fie parafată până la finalul lunii prin Hotărâre de Guvern.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Licitația, lansată în martie, prelungită și suspendată acum două săptămâni, va putea fi continuată.

Trenurile vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasgeri.