Connect with us
Advertisement

Actualitate

Construcţia nodului rutier care leagă Cugirul de autostradă începe anul viitor, cu finanţare din bugetul de stat

Publicat

De anul viitor, va începe construcţia nodului rutier de la Şibot, zona Cugir, pentru acces la Autostrada Orăştie-Sibiu. Lucrările ar urma să demareze după recepţia finală a tronsonului până la Cunţa şi sunt finanţate din bugetul de stat. Anunţul a fost făcut de liberalii din Alba, într-un comunicat de presă.

Amenajarea accesului la autostradă pentru zona Cugir a fost un subiect intens discutat şi a reprezentat chiar o promisiune în timpul campaniei electorale parlamentare, în condiţiile în care oraşul risca să rămână oarecum izolat în perspectiva dezvoltării economice şi legătura cu căile de comunicaţie rutiere. Nodul rutier nu a fost inclus în proiectul iniţial al autostrăzii, ce a beneficiat de finanţare din fonduri europene, iar acesta nu mai putut fi modificat. Soluţia este finanţarea din bugetul de stat, care, potrivit liberalilor din Alba, a fost confirmată de ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

“După recepția finală a lucrărilor de la sfârșitul acestui an a tronsonului Orăștie – Cunța, anul viitor va începe construcția nodului rutier, cu finanțare din bugetul de stat”, se arată în comunicatul de presă.

„Am promis acest lucru cugirenilor și mă țin de cuvânt. Împreună cu domnul primar al Cugirului, Adrian Teban și cu domnul vicepreședinte al CJ Alba, Florin Roman, am făcut toate demersurile posibile ca și Cugirul, orașul meu natal, să aibă nod rutier la autostradă. Este un lucru excelent pentru cugireni, vom atrage mai ușor investitori și se vor crea mai ușor noi locuri de muncă. Ca urmare a discuțiilor cu ministrul liberal al Finanțelor, dl. Daniel Chițoiu, avem acum nu doar confirmarea privind realizarea proiectului, ci și finanțarea. Mă bucur că și CNADNR s-a convins de utilitatea nodului rutier de la Cugir. Este, ca să zic așa, un cadou de sărbători pentru cugireni”, a precizat președintele PNL Alba, Teodor Atanasiu.

Liberalii mai amintesc că, în urma demersurilor făcute de vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman, pe autostrada Sebeș – Turda a fost obținut nodul de nord (coborare/urcare) la Alba Iulia în zona Pârâul Iovului, dar și nodul rutier de la Decea (coborare/urcare), pentru scoaterea din izolare a localităților Unirea, Lunca Mureșului și Ocna Mureș. Cele două noduri rutiere nu figurau în proiectul tehnic inițial. Nodul rutier de nord de la Alba Iulia va permite, conform PUG-ului aflat în avizare, descărcarea traficului rutier de pe viitoarea autostradă Sebeș – Turda, spre zona Munților Apuseni. În 19 decembrie urmează să fie stabiliți, de către CNADNR, câștigătorii licitației, în primăvara anului 2014 se așteaptă ordinul de începere a lucrărilor din partea Ministerului Marilor Proiecte, iar în 2016 va fi recepționată autostrada Sebeș – Turda.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. NIK

    luni, 25.11.2013 at 22:17

    Cine dracu mai crede minciunile lui Atanasiu ,nici Deva nu are iesire directa la autostrada ,si credeti ca va face la Cugir ,asta viseaza cu ochi deschisi …

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement