Connect with us
Publicitate

Administrație

Construcția unui nou pod peste Mureș, la Teleac, nu se supune evaluării de impact asupra mediului. Cel vechi va fi demolat

Publicat

Agenția pentru Protecția Mediului Alba a decis că proiectul de construire a unui pod peste râul Mureș, la Teleac, în comuna Ciugud, nu se supune evaluării impactului asupra mediului. 

Este vorba despre un proiect important de infrastructură, al Consiliului Județean Alba.

Noul pod va fi construit în locul podului existent de pe DJ 107, care va fi demolat din cauza stării în care se regăsește.

Potrivit unei expertize tehnice realizate de Consiliul Județean Alba, acesta se află într-o stare avansată de degradare.

Podul care urmează să fie construit va avea o lungime de 180 de metri, cu 7 deschideri.

  • Proiectul propus nu intră sub incidența articolului 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului numărul 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.49/2011 cu modificările și completările ulterioare.

Investiția se va ridica la peste 29 de milioane de lei, potrivit documentației.

Circulație deviată pe perioada execuției lucrărilor

Circulația rutieră urmează să fie deviată pe perioada execuției lucrărilor astfel:

  • DJ 107C, din DN 1 (E81, Oarda) până la Teleac – intersecție cu DJ 107, după pod
  • DJ 107 (sens giratoriu parc industrial), spre Șeușa (pe noul pod peste râul Mureș), pe DJ 107C până la Teleac – intersecție cu DJ 107, după pod

În zonă se va amenaja un drum tehnologic de acces și o platformă pentru macara și utilaje.

Podul existent se va demola integral (infrastructuri, suprastructură, racordare cu terasamentele) iar podul nou se va executa în amplasamentul vechiului pod.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate