Administrație
Construirea unicului parc eolian din judeţul Alba, amânată până la toamnă
Unul dintre cele mai importante proiecte din judeţul Alba ce prevede construirea unui parc eolian este pus în dificultate din cauza firmei care şi-a luat angajamentul de a suporta costurile pentru ridicarea construcţiei. Primarul localităţii Avram Iancu, Sandu Heler, spune că firma are probleme cu obţinerea creditării de la bănci.
Consiliul Judeţean Alba a aprobat avizul tehnic pentru viitorul parc eolian în comuna Avram Iancu, în luna iunie a anului 2010. De atunci, a trecut aproape un an şi nu s-a întâmplat nimic. Primarul localităţii Avram Iancu nu cunoaşte nici el prea bine motivele pentru care „ATS Imob” SRL Cluj-Napoca, firma care a primit aprobarea CJ Alba pentru construirea parcului şi cea care va suporta costurile de construire, a amânat atât de mult demararea lucrărilor. “Din ce ştiu, au probleme cu obţinerea creditului la bancă. Li s-a cerut o garanţie de 10 milioane de euro, iar ei au doar cinci milioane de euro”, a declarat primarul Sandu Heler, precizând totodată că, în trei săptămâni, factorii implicaţi în acest proiect se vor întâlni pentru a discuta pe marginea acestui subiect.
Administraţia locală Avram Iancu a realizat infrastructura rutieră ce asigură accesul la amplasamentul respectiv. Cu toate acestea, prima turbină eoliană nu va fi ridicată şi pusă în funcţiune mai repede de luna noiembrie a acestui an, după cum ne-a declarat primarul.
O investiţie de milioane de lei
La începutul anului 2009, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, a primit vizita unui grup de specialişti din Germania, care au realizat o hartă a vânturilor în judeţul nostru şi care au stabilit că localitatea Avram Iancu este o zonă cu mase de aer ideale pentru instalaţii eoliene. La acest proiect au luat parte, ca parteneri activi, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi Agenţia Locală a Energiei Alba (ALEA). Discuţii la nivel de administraţii pe marginea acestui proiect au început încă din 2008.
Investiţia de la Avram Iancu constă în amplasarea a cinci centrale eoliene operate de „ATS Imob” SRL, împreună cu o echipă de specialişti din Germania, pe o suprafaţă de 24 de hectare de teren, în zona Piatra Aradului. Reţeaua formată din cele cinci centrale va fi racordată la un post de tranformare de 20 kV, de unde curentul va fi transmis în reţeaua existentă în zonă. Valoarea investiţiei se ridică la 17,2 milioane de lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News