Eveniment
Consultaţiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate şi la distanţă. Precizări de la CNAS
Consultaţiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate şi la distanţă, precizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate într-un comunicat. Conform CNAS, medicul de familie, contactat telefonic, va acorda o consultaţie la distanţă sau, după caz, va programa pacientul pentru o consultaţie la cabinet sau îl va direcţiona către ambulatoriul de specialitate. În conformitate cu prevederile în vigoare, pe perioada stării de urgenţă nu este necesar biletul de trimitere.
Conform prevederilor Ordinului nr.74527/23.03.2020 privind instituirea unor măsuri necesare pentru limitarea răspândirii infecției cu virus SARS-COV-2 la nivelul unităților sanitare publice și private, pacienții care reprezintă urgențe medicale și cei care suferă de afecțiuni cronice se vor adresa, dupa caz, unităților sanitare, ambulatoriilor de specialitate sau cabinetelor de medicină primară. Consultațiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate și la distanță.
Pentru a evita aglomerările în unitățile sanitare și a nu-i pune astfel în pericol pe cei cu patologii mai deosebite, populația este rugată ca la primele semne de boală să contacteze telefonic medicul de familie, care va decide dacă va acorda o consultație la distanță sau, după caz, va programa pacientul pentru o consultație la cabinetul său, ori îl va direcționa către ambulatoriul de specialitate.
În cazul în care medicul de familie îndrumă pacientul către ambulatoriul de specialitate, în conformitate cu prevederile în vigoare, pe perioada stării de urgență nu este necesar biletul de trimitere.
Potrivit CNAS, pe perioada stării de urgență serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale, tehnologiile și dispozitivele asistive se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News