Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Consumatorii nu mai sunt obligaţi să păstreze ambalajul original al produselor pentru a beneficia de garanţie. Modificări în legislaţie

Publicat

cutie coletCutia originală a unui produs nu mai trebuie păstrată de către consumatori, pentru a fi prezentată atunci când vor să beneficieze de garanţie. Noua lege a amabalajelor, care a intrat în vigoare, prevede că drepturile unei persoane nu pot fi condiționate de păstrarea ambalajelor originale ale produselor. Service-urile pot fi amendate cu până la 25.000 de lei dacă nu respectă legea.

„Se interzice condiționarea, sub orice formă, a drepturilor legale ale consumatorilor referitoare la produsul cumpărat de păstrare a ambalajului”, se arată în actul normativ intrat în vigoare în 30 noiembrie.

Legea 249/2015 conţine prevederi privind amenzi pentru colectarea neselectivă a deşeurilor de ambalaje şi clarificări și în ceea ce privește obligativitatea păstrării cutiei originale în care a fost livrat/cumpărat un anumit produs.

Citeşte şi Amenzi de până la 25.000 de lei pentru necolectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje. Alte sancțiuni pentru firme

Astfel, în cazul în care un operator economic condiționează repararea sau schimbarea unui produs aflat în garanție pe baza existenței ambalajului original al acestuia, cumpărătorul poate face plângere la Autoritatea Națională a Protecției Consumatorului. În urma verificărilor ANPC, comerciantul poate primi o amendă cuprinsă între 10.000 și 25.000 de lei.

Ce documente sunt obligatorii la prezentarea la service

Chiar dacă nu mai este obligatorie păstrarea ambalajului original, există alte două documente care nu trebuie să lipsească niciunei persoane care se prezintă la service.

Legislația românească stipulează că, pentru acordarea garanției, o persoană are nevoie doar de certificatul de garanție și de factură. De menționat că pe factură trebuie să fie lizibile datele de identificare ale vânzătorului. Nu aveți nevoie nici de accesoriile originale ale produsului.

sursa: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax