Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Jandarmii pot da amenzi de la 100-500 lei pentru consumul de alcool în locurile publice

Publicat

Jandarmii din Alba atrag atenţia că persoanele care vor consuma  alcool în  locurile publice sunt pasibile de amenzi. Sunt vizate drumurile publice, parcurile, stadioanele și terenurile sportive, instituţiile culturale, sălile de spectacole, instituţiile sau unităţile economice, toate mijloacele de transport în comun, autogările sau gările.

Amenzile pentru consumul de alcool în spaţiile publice se încadrează între 100 de lei si 500 de lei. Nu de puţine ori, cetăţeni ai municipiului Alba Iulia au sesizat la 112 că anumite persoane, în special grupuri de tineri, aflaţi în stare de ebrietate, deranjau liniştea publică până la ore târzii în noapte.

Unul dintre aceste cazuri s-a produs miercuri, când trei indivizi au fost sancţionaţi contravenţional de către jandarmi, deoarece au fost surprinşi în timp ce consumau alcool în faţa unui imobil situat pe strada Livezii din Alba Iulia. Persoanele, cu vârste cuprinse între 23 de ani şi 31 de ani s-au ales cu un avertisment scris, urmând să le fie monitorizat comportamentul, de către jandarmi.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax