Connect with us
Advertisement

Actualitate

Contractele colective de muncă, obligatorii şi la stat şi la privat. Precizări de la ministrul Consultării Publice și Dialogului Social

Publicat

contractMinistrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea a anunţat vineri că vor redeveni obligatorii contractele colective de muncă, atât în instituțiile publice, cât și în cele private.

Potrivit acestuia, obligativitatea urmează a fi inclusă în noua Lege a dialogului social, care va fi lansată spre dezbatere imediat după intrarea în vigoare a Legii salarizării unice în sistemul bugetar.

„Există o solicitare a tuturor sindicatelor reprezentative la nivel național și trebuie să creăm un sistem de protecție a angajaților, astfel încât drepturile acestora să fie respectate. Legea actuală trebuie modificată astfel încât noi să creăm condițiile minime pentru respectarea drepturilor angajaților, pentru că nu vrem să influențăm foarte mult mediul de afaceri”, a afirmat Petrea.

Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social consideră că Guvernul a făcut o eroare, în 2011, când a eliminat contractele colective de muncă la nivel de ramură și unitate.

„Consider că o lege adoptată prin asumare și nu prin dezbatere publică, o lege care până la urmă a înghețat dialogul social și a făcut imposibilă semnarea contractelor colective de muncă a fost o lege împotriva salariaților din România”, a declarat Gabriel Petrea.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement