Connect with us
Advertisement

Eveniment

Contractul de finanțare pentru Spitalul Regional Cluj-Napoca a fost semnat. Investiție de peste 500 de milioane de euro

Publicat

Primul Spital Regional din zona Ardealului, o investiție de peste 500 de milioane de euro, va fi construit în zona Florești, județul Cluj. Contractul de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a fost semnat joi de Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, și are ca principale obiective specifice:

– construcția și dotarea Spitalului Regional de Urgență Cluj;

– crearea unei rețele de spitale regionale de urgență integrate fizic și funcțional către pacienți;

– restructurarea spitalelor regionale de urgență din România, astfel încât acestea să trateze cele mai complexe cazuri într-o abordare multidisciplinară, eficientă și sigură din punct de vedere clinic;

– reducerea inegalităților în starea de sănătate a populației, în special în zonele rurale și în zonele izolate sau defavorizate din punct de vedere economic (de exemplu, Regiunea Nord-Vest și Cluj), prin diagnosticarea precoce și tratarea cu succes a condițiilor mai puțin grave.

Toate acest obiective vor conduce la scăderea numărului de persoane cu nevoi medicale, la îmbunătățirea accesului populației, în special pentru grupurile de pacienți vulnerabili, la servicii de spital acut secundar și terțiar de înaltă calitate, sporind, astfel, starea generală de sănătate a populației din județul Cluj și din regiunea de nord-vest a României.

„Realitatea acestor zile ne arată tuturor că România are nevoie vitală de investiții majore în sistemul sanitar, pentru ca românii să poată găsi salvare și alinare a suferințelor în spitale, iar cadrele medicale să poată performa cu adevărat. Semnarea contractului pentru demararea construcției Spitalului Regional de Urgență Cluj, care a avut loc astăzi, vine după ce, luna trecută, la Bruxelles, un alt proiect major pentru sănătatea din România (Spitalul Regional Iași) a fost aprobat fără corecții. Ministerul Lucrărilor Publice și Ministerul Sănătății sunt, astfel, în fața a două proiecte mult-așteptate de români, pe care trebuie să le înceapă în cel mai scurt timp posibil. Îmi iau angajamentul ca tot ceea ce ține de ministerul pe care-l conduc să parcurgă pașii legali rapid pentru a vedea spitalele regionale funcționale, cât mai repede. De asemenea, în perioada imediat următoare, vom semna contractul de finanțare și pentru Spitalul Regional din Craiova. Pe această cale, vreau să transmit un mesaj de mulțumire și încurajare pentru toți cei din sistemul sanitar care duc astăzi cea mai grea luptă cu pandemia provocată de COVID-19”, a precizat ministrul Ion Ștefan.

Spitalul Regional Cluj (cea mai mare investiție realizată cu fonduri europene care se realizează în regiunea Ardealului) va fi construit în cartierul comuna Florești, cu o durată de implementare de 107 luni, se va constitui într-un complex de construcții cu 7 etaje (inclusiv subsolul, parterul și 5 etaje superioare) și va avea 849 de paturi.

Obiectivul va beneficia de un heliport și de o parcare subterană independentă (cu două etaje), care adaugă un subsol suplimentar la întreaga construcție. Suprafața totală construită a spitalului va fi de aproximativ 151,891 mp, iar amprenta clădirii este de 27.340 mp.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement