Connect with us
Advertisement

Eveniment

Contractul de muncă al angajaților din sistemul medical, care refuză vaccinarea, va fi suspendat și vor putea fi concediați

Publicat

Angajații din sistemul medical care refuză vaccinarea anti-COVID și testarea vor avea contractul de muncă suspendat și după 30 de zile se poate ajunge la concediere. Asta prevede proiectul de lege promovat de Ministerul Sănătății, a anunțat, marți, ministrul Cseke Attila.

Acesta a explicat că proiectul de lege cu care Guvernul se va prezenta în Parlament prevede obligativitatea certificatului digital pentru personalul medical, din laboratoarele medicale, din IGSU și inspectoratul de aviație.

Cseke Attila a precizat că este o măsură necesară, care se va aplica în perioada stării de alertă.

Ministrul a precizat că 70% din medici sunt vaccinați.

Ministrul interimar al Sănătății a declarat că angajații care nu prezintă certificatul digital vor avea contractul de muncă suspendat.

„După 30 de zile de la suspendare poate avea loc și încetarea contractului de muncă. Proiectul prevede și sancțiuni pentru conducere dacă nu se respectă prevederile legii”, a anunțat Cseke Attila, citat de G4Media.ro.

„Avem 15 state, inclusiv din UE, care au impus vaccinarea obligatorie.

Noi spunem că cei care nu s-au vaccinat trebuie să se testeze, este o nuanță. (…)

Toți cei care lucrează în sistemul medical cred în tehnologie, în știință medicală, că doar nu facem medicină punând mâna pe pacient.

E absolut logic ca personalul medical să fie vaccinat.

Dacă sunt totuși persoane care din motive nemedicale nu doresc să se vaccineze, atunci pentru protecția pacienților în primul rând, toți trebuie să fie testați la zi”, a subliniat ministrul.

Întrebat dacă se intenționează introducerea obligativității certificatului verde și pentru profesori, Cseke Attila a răspuns: „Dacă există alte domenii în care se dorește să se introducă această obligativitate, vom discuta cu miniștrii de resort”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement