Connect with us
Advertisement

Actualitate

Contribuția la CASS în 2017: Cât veţi plăti la sănătate dacă nu obțineţi niciun venit

Publicat

asigurare sanatateRomânii care nu obțin venituri în 2017 pot opta pentru plata lunară a contribuţiei la sănătate (CASS) sau doar atunci când au nevoie de servicii medicale. De la 1 februarie 2017 cuantumul contribuției va crește, astfel că cetățenii care vor să se asigure la sănătate vor avea mai mult de plătit.

În situaţia în care persoanele menționate optează pentru varianta plății contribuţiei de asigurări sociale de sănătate doar la momentul la care vor apela la serviciile medicale din sistemul public, acestea vor avea de achitat echivalentul a 5,5% din şapte salarii minime pe economie, adică suma de 481,25 lei (contribuţia lunară de 68,75 lei x 7). Contribuția în valoare de 481,25 lei este valabilă doar până la sfârșitul lunii ianuarie 2017.

Începând cu februarie 2017, cetățenii care vor să se asigure la sănătate vor avea mai mult de plătit. Asta deoarece CASS se calculează prin raportare la salariul minim brut garantat pe țară, iar acesta va crește luna următoare la 1.450 de lei (față de 1.250 de lei, cât este în prezent). Prin urmare, din februarie 2017, cuantumul contribuției va fi 558,25 lei (contribuția lunară de 79.75 lei x 7).

Plata lunară a contribuției la sănătate

Cei care aleg varianta plăţii lunare trebuie să achite contribuţia la sănătate în procent de 5,5% din salariul minim brut pe o perioadă de cel puțin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declarația de înregistrare în evidența persoanelor fizice care nu realizează venituri.

Având în vedere că salariul minim brut pe economie este, în prezent, de 1.250 de lei, contribuţia lunară este de 68,75 lei/lună, însă doar pentru luna ianuarie 2017. De luna viitoare, ca urmare a creșterii salariului minim la 1.450 de lei, va crește si contribuția la sănătate. Deci, din februarie 2017, suma ce trebuie plătită lunar pentru CASS va fi de 79,75 lei (adică 957 de lei/12 luni).

Așadar, o persoană care vrea să achite CASS lunar pentru tot anul 2017 are de scos din buzunar 946 de lei (68,75 lei pentru luna curentă și 79,75 lei pentru următoarele 11 luni).

Termenul limită până la care persoanele menționate trebuie să își achite taxa este data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuția. Înainte de această modificare a Codului fiscal, plata CASS trebuia efectuată trimestrial, până în data de 25 a fiecărei luni din trimestru.

sursa: avocatnet.ro, realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Manuela

    joi, 23.11.2017 at 22:57

    Buna ziua eu momentan sunt coasigurata după soțul meu in cazul unui divorț mai pot rămâne coasigurata sau trebuie sa plătesc contribuția de asigurat dacă nu dețin venituri.multumesc

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement