Connect with us
Advertisement

Administrație

Contribuția și costul mediu lunar de întreținere a beneficiarilor de la Căminul pentru vârstnici din Alba Iulia, în 2024

Publicat

Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința din 30 ianuarie, costul mediu lunar şi contribuţia lunară de întreţinere a vârstnicilor în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia pentru anul 2024. 

Potrivit proiectului, costul mediu lunar de întreținere în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia, în funcție de gradul de dependență al persoanei îngrijite, începând cu 1 februane 2024, urmează să fie de:

  • pentru persoanele independente – 3.800 lei/beneficiar (în prezent 3.650 lei/beneficiar);
  • pentru persoanele semidependente 4.950 lei/beneficiar (în prezent 4.850 lei/beneficiar);
  • pentru persoanele dependente 7.200 lei/beneficiar (în prezent 7.050 lei/beneficiar).

Contribuția lunară de întreținere a persoanelor vârstnice instituționalizate în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia se stabilește în funcție de gradul de dependență al fiecărui beneficiar pe baza costului mediu lunar, după cum urmează:

  • pentru persoanele independente – 2.400 lei/beneficiar (în prezent 2.400 lei/beneficiar);
  • pentru persoanele semidependente – 2.900 lei/beneficiar (în prezent 2.900 lei/beneficiar);
  • pentru persoanele dependente – 3.300 lei/beneficiar (în prezent 3.300 lei/beneficiar).

Încadrarea beneficiarilor în grade de dependență se realizează de către Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia, prin personalul de specialitate numit în echipa de evaluare.

Beneficiarii instituționalizați în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia datorează contribuția lunară de întreținere în cuantum de 60%o din valoarea veniturilor personale lunare, fărd a se depăși costul mediu lunar ori contribuția de întreținere pentru fiecare categorie de beneficiari.

Diferența până la concurența valorii integrale a contribuției lunare de întreținere se va plăti de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în cămine, dacă realizează venit lunar pe membru de familie în cuantum mai mare decât valoarea netă a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, în următoarea ordine de obligare la plată: soț și soție, rudele în linie dreaptă, frați și surori, precum și celelalte persoane anume prevăzute de lege.

Contribuția susținătorilor legali ai persoanelor instituționalizate în Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia se stabilește în următoarele procente:

Venitul lunar net pe membru de familie (lei) – Contribuția lunară (% din diferența până la concurența valorii integrale a contribuției de întreținere)

  • mai mic sau egal cu 2.079 lei – 0 %
  • 2.080 – 2.479 lei – 20 %
  • 2.480 – 2.879 lei – 40 %
  • 2.880 – 3.279 lei – 60 %
  • 3.280 – 3.679 lei – 80 %
  • 3.680 sau mai mare – 100 %

La stabilirea venitului lunar pe membru de familie al susținătorilor legali, se procedează după cum urmează:

  • din veniturile nete lunare ale susținătorilor legali se scad eventualele obligații legale de întreținere, aflate în executare;
  • suma rămasă se împarte la numărul membrilor de familie pe care susținătorii legali îi au efectiv în întreținere.

Cuantumul sumei care se poate încasa de la susținătorul legal în urma aplicării procentelor prevăzute nu poate depăși o cincime din venitul mediu net lunar al susținătorului legal obligat la plată pentru un beneficiar îngrijit în cămin, o pătrime pentru doi beneficiari îngrijiți în cămin și o treime pentru trei sau mai mulți beneficiari îngrijiți în cămin. Contribuția susținătorului legal împreună cu întreținerea stabilită prin hotărâre judecătorească și datorată copiilor sau altor persoane, nu va putea depăși jumătate din venitul net al celui obligat la plată.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Andreea

    joi, 25.01.2024 at 16:52

    Aceste camine sunt pentru cei cu pensii speciale?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement