Controale ale polițiștilor din Alba pe Transalpina și pe drumurile din Sebeș, pentru depistarea șoferilor băuți. La data de 19/20 septembrie 2026, în intervalul orar 20.00- 01.00, polițiștii Biroului Rutier Sebeș, împreună cu cei ai Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș și cu cei ai Serviciului Rutier, au derulat o acțiune pe raza municipiului Sebeș și pe DN 67 C (Transalpina).

Acțiunea a vizat identificarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

Publicitate

Obiectivul acestei acțiuni l-a constituit menținerea unui climat de siguranță rutieră, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate peste 80 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

Au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în temeiul O.U.G. 195/2002, în valoare de 7.352 de lei.

Publicitate

Totodată, au fost reținute 5 certificate de înmatriculare și un permis de conducere.

Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să nu conducă vehicule după consumul de alcool sau de substanțe psihoactive.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței pe drumurile publice.

Foto: IPJ Alba