Actualitate
Copiii cu cerințe educative speciale din Alba Iulia vor primi și în acest an alocații de hrană și bani pentru rechizite și haine. Procedura

Sumele pentru asistență socială se acordă prin intermediul școlilor, iar banii au fost alocați de la bugetul Consiliului Județean. Plata se face lunar, în cazul alocației de hrană, respectiv o dată pe an, pentru sprijinul financiar destinat achiziționării de haine și alte obiecte necesare copilului.
Pentru a beneficia de aceste drepturi, reprezentantul legal al copilului trebuie să facă o cerere și să prezinte certificatul de orientare școlară emis de Centrul Județean de Resurse și asistență educațională, prin care s-a recomandat includerea în învățământul de masă și certificatul de naștere sau cartea de identitate a copilului (pentru cei care au împlinit 14 ani), respectiv cartea de identitate a părintelui/tutorelui care va ridica contravaloarea drepturilor.
Valoarea alocației de hrană este de 16,6 lei/zi/beneficiar.

Pe grupe de vârstă, drepturile pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitar, rechizite/manuale, jucării, materiale cultural/sportive sunt:
– pentru copii de la 3 la 7 ani inclusiv: 498 lei/an
– pentru copii de la 7 până la 14 ani inclusiv: 611 lei/an

– pentru adolescenţi de la 14 până la 18 ani inclusiv: 754 lei/an
– pentru tineri de la 18 până la 26 de ani inclusiv: 844 lei/an.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News