Eveniment
Copil de 12 ani, din Alba Iulia, bătut de unchiul său. Mama acestuia a alertat Poliția
Polițiștii din Alba Iulia l-au reținut pe un bărbat care și-ar fi agresat nepotul minor. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Potrivit IPJ Alba, în după amiaza zilei de joi, 07 mai 2020, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, prin 112, de către o femeie din municipiu, cu privire la faptul că, fiul său, în vârstă de 12 ani, în timp ce se afla la domiciliul unchiului său (fratele reclamantei), a fost lovit de către acesta.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, pe fondul unor neînțelegeri avute cu minorul, legate de hrănirea unor animale din gospodărie, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, l-ar fi lovit în zona capului, a spatelui și în zona membrelor inferioare.
Față de bărbat, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru violență în familie și au luat măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News