Un copil de 12 ani a fost găsit spânzurat, miercuri după-masa, într-o anexă dintr-o gospodărie aflată în localitatea Căpud, lângă Teiuş.

Poliţia oraşului Teiuş a fost sesizată prin  SNUAU 112, la ora 16.40, cu privire la faptul că la o locuinţă din Căpud a fost găsit spânzurat un minor în vârstă de 12 ani. Corpul acestuia se afla într-o anexă situată în spatele locuinţei, atârnat de o grindă.

Publicitate

Cu ocazia examinării sumare a cadavrului, nu au fost observate urme de violenţă, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei morţii.

Foto: arhivă