Pompierii din Aiud și echipa de scafandri ISU din Alba Iulia intervin, vineri seara, pentru căutarea unui copil are ar fi căzut în apele unui lac artificial.

Acțiunea se desfășoară în localitatea Ciugudu de Jos, comuna Unirea.

Publicitate

UPDATE, ora 18.40: Echipajul care a acționat cu barcă pneumatică a găsit și extras la mal corpul copilului, ce prezenta rigiditate cadaverică. A fost predat de către pompierii militari echipajului medical prezent la locul producerii evenimentului, ulterior fiind declarat decesul băiatului de către aceștia. Copilul avea 12 ani.

Potrivit unor surse, băiatul este din Găbud, comuna Noșlac. Se afla în zonă alături de tatăl său, care îngrijea animale. A fost lăsat singur pentru o perioadă, iar ulterior nu a mai fost găsit. Provine dintr-o familie cu 7 frați.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

UPDATE 2: IPJ Alba a transmis că Poliția Orașului Ocna Mureș a fost sesizată, de către un bărbat, cu privire la faptul că, într-un lac artificial, cu adâncimea între 1,5-2,5 cm, de pe raza localității Ciugudu de Jos, ar fi căzut un minor. Ca urmare a acțiunii de căutare, băiatul, în vârstă de 12 ani, din comuna Noșlac, satul Găbud, a fost găsit și extras la mal. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, băiatul a fost declarat decedat.

La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost observate urme de violență, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul băiatului.

Publicitate

Știrea inițială

Potrivit ISU Alba, din primele date, este vorba despre un copil (posibil căzut) într-un lac artificial, cu adâncimea între 1,5 și 2,5 metri.

Echipajele acționează cu autospecială scafandri, două bărci pneumatice, o autospecială de pompieri și una de ambulanță.

Potrivit unor surse, ar fi vorba despre un băiat în vârstă de 14 ani.

foto: arhivă