Coridor de mobilitate, la Aiud. Primăria Aiud a lansat pe 9 iulie, în platforma SEAP, o licitație pentru execuția lucrărilor și dotărilor aferente proiectului „Realizare coridor de mobilitate urbană integrată și sustenabilă în municipiul Aiud: str. Tudor Vladimirescu - str. Cuza Vodă - str. Transilvaniei”.

Publicitate

Valoarea estimată a contractului este de 30.307.975,23 de lei, fără TVA.

Coridor de mobilitate, la Aiud. Ce își propune proiectul

Investiția vizează modernizarea infrastructurii rutiere din municipiul Aiud și crearea unor condiții mai bune de circulație pentru pietoni, bicicliști, utilizatorii de transport public și șoferi.

În prezent, arterele Tudor Vladimirescu, Cuza Vodă și Transilvaniei suferă de lipsa pistelor de biciclete, a trotuarelor moderne și a locurilor de parcare amenajate, ceea ce generează congestii și poluare.

Publicitate

Piste de biciclete, trotuare și rețea de canalizare

Coridorul de mobilitate nemotorizată va cuprinde 5,72 km de piste pentru biciclete și 13.450 mp de trotuare noi, însoțite de iluminat public modern pe tot traseul. Lucrările includ și o rețea de canalizare de 4.385,76 metri, cu patru stații de pompare.

Publicitate

Investiția acoperă cinci trasee distincte:

  • Traseul 1 – de la intersecția DN1 cu drumul spre Rădești până la intersecția cu str. Ostașilor
  • Traseul 2 – dinspre DN1 spre Baza Sportivă, 749,18 m
  • Traseul 3 – str. Tudor Vladimirescu, între str. Ostașilor și str. Simion Bărnuțiu, 877 m
  • Traseul 4 – str. Transilvaniei, între str. Tribun Tudoran și girația Kaufland, 1.233,66 m
  • Traseul 5 – prelungirea str. Transilvaniei, 702 m, care leagă Traseul 4 de noua Parcare 2

Două parcări Park & Ride, cu stații de încărcare electrică

Proiectul prevede construirea a două parcări de tip Park & Ride:

  • una lângă Baza Sportivă (76 x 43,50 m)
  • una pe str. Transilvaniei, adiacent Traseului 5 (103 x 43,50 m).

Fiecare parcare va avea 66 de locuri, dintre care 5 rezervate persoanelor cu dizabilități. Accesul va fi automatizat, cu bariere, camere pentru citirea numerelor de înmatriculare și sisteme de avertizare optică și acustică.

Publicitate

În cele două parcări vor fi montate opt stații de încărcare pentru mașini electrice și hibride: două stații individuale de 22 kW, patru stații duale de 22 kW (câte două vehicule simultan, la putere maximă de 11 kW) și două stații rapide de minimum 150 kW, capabile să încarce complet un autovehicul electric în aproximativ 45 de minute.

Sistem de bike-sharing și supraveghere video

Municipalitatea va implementa un sistem public de închiriere a bicicletelor, cu 40 de biciclete - inclusiv 8 adaptate pentru persoane cu dizabilități - dotate cu GPS și coș de cumpărături, gestionate prin două rastele de andocare cu monitorizare digitală a flotei.

Publicitate

Siguranța traseelor va fi asigurată printr-un sistem CCTV format din 51 de camere video și 6 difuzoare IP, care va acoperi pistele de biciclete, rastelele, stațiile și parcările nou-create.

Stații de autobuz moderne și informare în timp real

Pe Traseul 4 (str. Transilvaniei) vor fi amenajate două stații de autobuz de 12 x 2,5 metri, iar în fiecare dintre cele două parcări Park & Ride va fi construită încă o stație.

Cele patru stații vor fi dotate cu panouri electronice de informare în timp real a pasagerilor.

Iluminat public extins și spații verzi

Sistemul de iluminat public va fi extins cu 181 de stâlpi metalici noi (66 de 6 metri și 115 de 8 metri) și 200 de corpuri de iluminat, la care se adaugă 24 de stâlpi și 48 de aparate de iluminat pentru cele două parcări noi.

Publicitate

Componenta de mediu a proiectului include plantarea a 714 de arbori, realizarea a 285 de metri liniari de gard viu și amenajarea a 22.477 mp de suprafețe înierbate, alături de rigole verzi care vor separa pistele de biciclete de zona carosabilă și vor ajuta la retenția apei pluviale.

Un centru de comandă pentru managementul traficului

Toate sistemele digitale ale proiectului - supravegherea video, informarea pasagerilor, accesul în parcări și stațiile de reîncărcare electrică - vor fi coordonate printr-un centru de comandă dedicat, operat permanent, conceput pentru activitate continuă, 24 de ore din 24, șapte zile din șapte.