Connect with us
Advertisement

Actualitate

Corina Crețu: Până la sfârșitul anului 2020, timpul de călătorie cu trenul va fi redus cu 20%

Publicat

trenComisarul pentru politică regională Corina Crețu a declarat vineri, cu ocazia aprobării Programului Operaţional Infrastructură Mare, că până în anul 2020 călătoria cu trenul pe toate căile ferate din Rețeaua trans-Europeană de transport (TEN-T) se va reduce cu 20%.

Prim-ministrul Victor Ponta a semnat vineri, 10 iulie, la Palatul Victoria, împreună cu comisarul european pentru politici regionale, decizia de aprobare a Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, program care cuprinde şi Masterplanul de transporturi.

„Până la sfârşitul anului 2020, timpul de călătorie pe toate căile ferate din reţeaua TEN-T va fi redus cu 20%”, a afirmat Creţu la ceremonia de semnare a programului.

Corina Crețu a precizat că POIM îi va permite României să atingă standardele europene în managementul deşeurilor şi a apei.

„Până în anul 2020 sper ca toată populaţia României să aibă acces la apă potabilă din orice sursă publică, iar 50% din deşeurile menajere să fie reciclate”, a spus Creţu.

Comisarul a amintit că un alt program foarte important pentru România semnat la Bruxelles, Programul Operaţional Regional, va avea un impact mare asupra infrastructurii educaţionale şi infrastructurii în sănătate, întrucât vor fi construite trei noi spitale regionale, la Craiova, Iaşi şi Cluj-Napoca.

Premierul Ponta a subliniat că vrea ca Executivul pe care îl conduce să rămână în istorie ca Guvernul care a deblocat şi lansat, în cele din urmă bine, programele finanţate din fonduri comunitare.

„Eu vreau să rămână acest guvern ca cel care nu doar că a dat pensii şi salarii, a scăzut TVA, dar ca guvernul care a deblocat fondurile europene şi a semnat, a lansat în sfârşit bine pentru România, la 8 ani după ce am intrat in Uniunea Europeană, cele mai importante programe operaţionale”, a afirmat Ponta.

Comisia Europeană a adoptat Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare al României pentru perioada 2014-2020, în valoare de circa 9,5 miliarde euro din fondurile UE, aproape jumătate din cele 23 miliarde euro alocate României, vizând proiecte din transporturi, energie şi mediu.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement