Actualitate
Corul de copii „Theotokos” porneşte în al XIX-lea turneu în afara ţării. Vor merge în Finlanda şi vor vizita şi satul lui Moş Crăciun
Miercuri, corul de copii „Theotokos” de la Parohia Ortodoxă „Maieri I” din Alba Iulia va pleca în vizită la Moş Crăciun. Micii artişti vor ajunge în Finlanda, unde timp de două săptămâni susţin patru concerte de colinde în Helsinki, Turku, Tampere şi Rovaniemi. De asemenea, coriştii vor fi şi oaspeţii Ambasadei României din Helsinki.
În cadrul acestui turneu, copiii vor ajunge şi în Laponia, în celebrul sat al lui „Moş Crăciun” de la Cercul Polar. Aceştia vor avea ocazia să admire şi faimoasele Aurore Boreale. Pentru corul de copii „Theotokos”, acesta este cel de-al 19-lea turneu pe care îl desfăşoară peste hotarele ţării.
După reîntoarcerea în ţară, corul va pleca pentru câteva zile la Bucureşti, pentru înregistrarea unei emisiuni de televiziune, urmând ca în duminica dinaintea Crăciunului să susţină tradiţionalul concert de colinde la biserica „Maieri I” din Alba Iulia.
„În această lună se împlinesc 26 de ani de activitate neîntreruptă. Prezenţă constantă şi apreciată în cadrul evenimentelor religioase şi culturale ale meleagurilor noastre, corul <Theotokos> este unul dintre cele mai vechi coruri de copii religioase din ţara noastră. De-a lungul anilor, strădania copiilor din cor a fost binecuvântată de Dumnezeu cu împliniri dintre cele mai frumoase”, a transmis Călin Bulac, coordonatorul Corului „Theotokos”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News