Administrație
Coșmarul șoferilor din Drâmbar se va sfârși: CJ Alba a semnat ordinul de începere a lucrărilor pe două drumuri cu probleme vechi
Președintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel, împreună cu vicepreședinții Alin Cucui și Florin Roman, au semnat marți un ordin de începere a lucrărilor pe cele două drumuri județene.
Primul tronson, pe care lucrările vor începe luni, 25 martie 2013, este pe DJ 107 Drâmbar - Șeușa - Ciugud - Dumbrava - Oarda - Vințu de Jos - DN 7 km 2+990 m - km 4 + 925 m, județul Alba. Lucrările vor fi finanțate de Consiliul Județean Alba, iar prețul contractului conform ofertei este de 1.401.404,82 lei + TVA. Termenul de execuție a lucrărilor este de 4 luni.
Lucrările se vor desfășura și pe DJ 107: Alba Iulia - Teleac - Hăpria - Straja - Berghin - Colibi - Secășel - Cergăul Mare - Veza - Blaj - Sâncel - Lunca Târnavei - Șona - Jidvei - Sântămărie - Cetatea de Baltă - limita județului Mureș, km 19 + 600 m - km 28 + 826, tronson I cu km real măsurați în teren de la km 26 + 600 m la km 30 + 035 județul Alba. Lucrările vor fi finanțate din bugetul Consiliului Județean Alba, iar prețul ofertei este de 1.743.859,12 + TVA. Data începerii lucrărilor este 25.03.2013 iar termenul de terminare a lucrărilor este 24.07 2013.
Lucrările la ambele drumuri vor fi executate SC Newamport Compani SRL.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News