Actualitate
Cosmonautul Dumitru Prunariu primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Alba Iulia
Singurul român care a zburat în spaţiul cosmic, dr. ing. cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu, va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la propunerea Facultăţii de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti.
Membru de onoare al Academiei Române, Dumitru Prunariu este una dintre cele mai recunoscute personalităţi la nivel internaţional.
Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa va avea loc vineri, 30 noiembrie, de la ora 12.00. în Aula Magna A9.
Dumitru Dorin Prunariu (66 ani, originar din Braşov) este primul cosmonaut român. În 14 mai 1981, a devenit a devenit primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, scrie Wikipedia.com. A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial “Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. De profesie inginer aeronautic, a fost, pe rând, ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenţiei Spaţiale Române, ambasador al României în Federaţia Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al Comitetului de Relații Internationale al Agenției Spatiale Europene (ESA). În prezent are gradul de general-locotenent în rezervă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News