Connect with us
Advertisement

Actualitate

Costuri mai mici între operatorii de telefonie mobilă, de la 1 mai 2018

telefon mobil

Publicat

Tarifele apelurilor la telefonie se vor reduce de la 1 mai. ANCOM a dezbătut și agreat împreună cu industria de comunicații electronice reducerea cu 12,5%, de la 0,96 eurocenți/minut la 0,84 eurocenți/minut, potrivit unui comunicatul de presă transmis de ANCOM.

“Odată cu această reducere a tarifelor între operatori, companiile vor fi motivate să opereze la costuri cât mai eficiente, lucru care va încuraja concurenţa şi care se va reflecta şi în preţurile plătite de utilizatori pentru apelurile în reţelele mobile”, a declarat fostul premier Sorin Grindeanu, în prezent preşedintele ANCOM.

Până la finalizarea noului model de cost, ANCOM consideră că soluţia potrivită este adoptarea tarifului tranzitoriu agreat. Acesta reprezintă media tarifelor pentru furnizarea acestor servicii în statele membre ale Uniunii Europene.

Tariful tranzitoriu de terminare la puncte mobile nu va putea depăşi 0,84 eurocenţi/minut, începând cu data de 1 mai 2018 şi până la data finalizării acestui nou model de cost.

Surs: capital.ro, ANCOM

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement