Connect with us
Publicitate

Actualitate

Cota unică de 16% pentru companii nu se va schimba pe parcursul mandatului USL. Impozitul diferențiat pe venit va fi aplicat în funcţie de situaţia bugetară

Publicat

Premierul Victor Ponta a declarat marți într-o conferință în Germania că Guvernul va menţine pe întregul mandat cota unică de 16% pentru companii. Decizia privind introducerea unui impozit diferenţiat pe venitul salarial acordat persoanelor fizice va fi luată în funcţie de situaţia bugetară.

„Am spus companiilor germane că această cotă de 16% este un acord politic cu partenerii de coaliţie şi va fi păstrată în următorii ani, pentru că ei îşi fac business-planurile pe mai mulţi ani şi e o mare diferenţă dacă e 16% ca în România sau 45% ca în Germania. Pentru persoanele fizice, decizia va fi luată în funcţie de cum stăm cu banii la buget; acum, pentru 1 iulie, avem prioritatea reducerii TVA la pâine, avem pentru 1 ianuarie prioritatea CAS-urilor la angajator… pe măsură ce putem să facem… eu le-aş face pe toate de mâine, dar poimâine aş rămâne cu visteria goală”, a spus Ponta, aflat în Germania la o conferință la care au participat mai mulţi oameni de afaceri germani.

Ponta a adăugat faptul că pe parcursul celor patru ani de guvernare USL, se va menține cota unică de 16%, pentru a garanta stabilitatea şi predictibilitatea sistemului fiscal românesc.

„Vom menţine sistemul fiscal cât mai stabil şi predictibil posibil. Cota unică de 16% – o să fiu foarte sincer spunându-vă că eu şi alţi social-democraţi am propus să o schimbăm, dar, din cauza influenţei pozitive a partenerilor noştri liberali de coaliţie, am decis să păstrăm cota unică şi o vom menţine în mandatul de patru ani. Este o garanţie a stabilităţii legislaţiei noastre fiscale”, a spus Ponta, în conferinţa organizată la sediul Deutsche Bank.

Programul de guvernare al USL pentru perioada 2013-2016 prevede menţinerea plafonului maximal de impozitare de 16% şi introducerea, pe parcursul mandatului, a unui impozit diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale, respectiv prin cote de 8%, 12% şi 16%, stabilite pe grile de venit.

sursa: mediafax.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate