Uncategorized
Cotă unică de impozitare de 10% – adoptată de senatori
Cu scopul declarat de a creşte încasările la bugetul de stat, senatorii au adoptat, marţi, un proiect de lege ce prevede diminuarea cotei unice de impozitare la 10%, de la 16%. Proiectul ar urma să modifice articolul 43 din Codul Fiscal şi a fost iniţiat de reprezentanţii PD-L şi sprijinit de senatorii PSD şi PNL. Astfel, cota de impozit de 10% ar fi aplicată pentru veniturile impozabile din activităţi independente, salarii, cedarea folosinţei bunurilor, pensii, investiţii, activităţi agricole, premii şi alte surse. Măsura a fost susţinută în condiţiile în care ţările vecine au aplicat deja, de ceva timp, politici de reducere a fiscalităţii şi, astfel, ar putea impulsiona mediul de afaceri autohton, dar şi cel de investiţii în România. Cu toate acestea, măsura nu ar fi acceptată de Guvern, din cauza efectelor pe care le-ar putea produce la nivel bugetului de stat, cu un impact negativ pe un an. Camera Deputaţilor urmează să-şi exprime votul final asupra acestei propuneri.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News