Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Creștinii ortodocși şi greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie

Publicat

Credincioșii  ortodocși și greco-catolici îl sărbătoresc, miercuri, pe Sfântul Ilie. Cei care poartă numele de Ilie, Iliuță, Ileana sau Ilinca vor primi urări de „La multi ani!”, cu ocazia onomasticii. În tradiţia populară, există credinţa că atunci când plouă Ilie se plimbă pe cer cu carul său de foc şi că deţine puterea de a opri sau a face să se reverse ploaia.

În  popor se spune că Sfântul Ilie este cel care provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina.

Citeşte şi MESAJE, URĂRI și SMS-uri de Sfântul Ilie 2019. Un gând frumos celor care își sărbătoresc ziua numelui

Proorocul Ilie este considerat de creştini unul dintre cei mai mari sfinţi. Datorită vieţii sale, petrecute în pustia Iordanului, precum şi a râvnei sale pentru Dumnezeu, monahii creştini recunosc în el un părinte al lor, comparabil cu Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ilie a fost fiul unui preot din neamul lui Aaron și a locuit în cetatea Tesve, dincolo de Iordan, localitate care i-a adus și numele de Ilie Tesviteanul. A trăit peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regele evreilor.

Sărbătoarea prorocului Ilie Tesviteanul (20 iulie) este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând cu anul 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. Acest fapt se datorează felului în care „s-a săvârşit din viaţă”, fiind purtat în văzduh pe un car de foc.

Ziua de 20 iulie, de cinstire a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, este numită şi Sântilie. În calendarul popular, ea marchează miezul verii pastorale, când ciobanii separă oile, iar pe munţi se organizează vestitele Nedei şi Sântilii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax