Actualitate
Credite fără dobândă și garantate de stat, pentru persoanele între 26 și 55 de ani. Vezi condițiile de acordare
Persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, dar fără venituri constante, vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat de până la 35.000 de lei. Creditul poate atinge valoarea maximă de 55.000 de lei, potrivit unei ordonanţe de urgenţă a guvernului.
Programului guvernamental se numește „Investeşte în Tine” și în baza lui, creditele nu vor suporta dobânzi și vor fi garantate de stat în proporție de 80%.
„Programul poate fi accesat de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională. Această categorie de beneficiari poate accesa un credit de până la 35.000 de lei. Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie”, se arată în textul de lege.
Creditele garantate de stat sunt oferite peroanelor care nu au un venit stabil, care urmează cursuri în sistemul de învăţământ şi celor care urmează cursuri de respecializare profesională.
Condiții de acordare a creditului
Persoanele care accesează creditele garantate de stat trebuie să fie persoane fizice cu cetăţenie română şi să aibă domiciliul şi reşedinţa obişnuită în România, să aibă vârsta cuprinsă între 26 de ani, împliniţi la data solicitării creditului, şi 55 de ani, dacă nu sunt angajaţi să aibă un codebitor, să aibă calitate de împrumutat în raport cu finanţatorul, să se încadreze în normele interne de creditare ale finanţatorului şi să completeze o declaraţie pe propria răspundere prin care să declare că nu au accesat şi nu vor accesa un alt credit în cadrul programului.
Deşi actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial vara aceasta, normele sale de aplicare au fost lansate în dezbatere publică în data de 3 septembrie.
Cum își recuperează statul datoria
„În cazul în care beneficiarul creditului nu plăteşte la scadenţă ratele de capital aferente creditului, sumele plătite de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, reprezentând dobânzi, comisioane şi speze bancare, se recuperează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în baza titlului executoriu emis de către aceasta”, se precizează în document.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News