Connect with us
Publicitate

Actualitate

Creditele în franci: Soluția Ministerului Finanțelor, extinderea legii privind restructurarea împrumuturilor

Publicat

franci elvetieni Ministrul Finanţelor Darius Vâlcov afirmă că o soluţie pentru persoanele care au credite în franci ar fi extinderea prevederilor ordonanţei din 2014 privind restructurarea împrumuturilor, denumită atunci „Electorata”, act normativ care nu a atras până acum interesul băncilor şi al debitorilor.

El a precizat vineri seara, după întâlnirea cu oficialii BNR de la banca centrală, că sunt 75.412 de persoane fizice care au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci.

Ministrul a adăugat că discuţiile privind identificarea de soluţii după creşterea bruscă a francului elveţian vor continua săptămâna viitoare.

Guvernul a aprobat în vara anului trecut o ordonanţă de urgenţă pentru restructurarea creditelor care acordă persoanelor fizice o reducere fiscală dacă acestea beneficiază de scăderea dobânzii de către bancă cu până la 35% pentru o perioadă de doi ani.

Una dintre condiţii este ca venitul persoanelor care solicită restructurarea să nu depăşească 2.200 lei brut pe lună. Deducerea fiscală din venitul lunar impozabil a fost stabilită la 900 de lei şi se aplică după perioada de doi ani de restructurare a creditului.

Ordonanţa s-a dovedit însă neatractivă atât pentru bănci, cât şi pentru clienţi, astfel că, potrivit unor surse din sistemul bancar, până la începutul acestui an nu au fost înregistrate restructurări de credite pe baza actului normativ.

Cursul francului elveţian anunţat de BNR a crescut vineri cu 2,2%, la 4,4228 lei/franc, şi a atins un nou maxim, în timp euro a urcat de la 4,5034 lei la 4,5095 lei, iar dolarul a atins şi el un nou maxim, de 3,8863 lei.

Referinţa francului elveţian a urcat de la 4,3287 lei/franc joi, când a crescut cu 15,7%, în timp ce în piaţa interbancară a trecut de 5 lei la cotaţiile raportate la euro, după ce decizia Băncii Elveţiei de a renunţa la plafonul de 1,2 franci/euro impus în 2011 a determinat o apreciere masivă a monedei elveţiene pe pieţele externe.

Francul s-a apreciat joi foarte repede după anunţul Băncii Eleveţiei, cu până la 41%, la 85,17 centime/euro, cel mai mult de la debutul euro în 1999. Nivelul record de 85,17 centime pentru un euro atins de franc implica la momentul respectiv o paritate de 5,28 lei pentru moneda elveţiană, calculată prin intermediul cotaţiilor euro/franc şi euro/leu.

Românii care au credite imobiliare în franci elveţieni vor plăti la bancă mai mult cu 300-350 de lei pe lună, la o rată medie de 500-600 de franci, luând în calcul aprecierea masivă a monedei elveţiene.

OTP Bank România, una dintre băncile care au acordat credite în franci elveţieni, va aplica reduceri ale marjei de dobândă cu până la 1,5 puncte procentuale pentru clienţii cu împrumuturi în CHF cu dobândă variabilă, pentru o perioadă de trei luni, pentru a reduce impactul cursului asupra ratelor.

Finanţările în franci elveţieni au o pondere de 4,5% în soldul total al împrumuturilor din sistemul bancar, din care 3,8% revine populaţiei şi 0,7% firmelor.

Soldul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor se situa în luna noiembrie a anului trecut la 213,66 miliarde lei. Raportat la această valoare, împrumuturile în franci pentru persoane fizice reprezintă 8,12 miliarde lei.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate