Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Creștinii ortodocși au intrat, din 1 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului

Publicat

Postul Adormirii Maicii Domnului începe, în fiecare an, de la data de 1 august și ține două săptămâni. Originea acestuia este fixată în secolul al V-lea. În biserici se săvârșește Paraclisul Maicii Domnului, o slujbă specială, închinată Acesteia.

În popor, acest post se mai numește și Postul Sfintei Marii. Perioada postului se caracterizează prin abținere de la alimentele de origine animală. Biserica insistă pe faptul că principalul scop al postului este curățirea de păcate, devenirea omului într-o ființă mai bună și nu abținerea pur alimentară.

Datorită faptului că în acest an sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului cade într-o zi de miercuri, postul se prelungește până în 15 august, în ziua sărbătorii fiind dezlegare la pește, ca și în ziua Schimbării la Față (6 august).

Originea Postului Adormirii Maicii Domnului a fost fixată în secolul al V-lea, perioadă în care s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. În fiecare zi a acestui post, în bisericile ortodoxe, se săvârșește o rugăciune specială, închinată Maicii Domnului: paraclisul. Excepție de la această regulă fac zilele de sâmbătă seara și ajunul Schimbării la Față, când se săvârșește slujba Vecerniei.

Serafim ARMANCA

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. ----

    miercuri, 01.08.2012 at 19:24

    de luni a inceput postul nu de miercuri? :))

    • moderatorul de serviciu

      miercuri, 01.08.2012 at 22:18

      scuze… din graba, in text s-a scris 1 august… multumim de atenționare 😉

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax