Abrud
UPDATE CRIMĂ ȘOCANTĂ la Mogoș: Un bărbat i-a tăiat capul fratelui său cu toporul
Un bărbat în vârstă de 65 de ani din comuna Mogoș și-a ucis fratele cu o lovitură de topor.
Mai exact, potrivit surselor alba24.ro, crima s-a petrecut joi, în prima parte a zilei. Cei doi bărbați locuiau în aceeași gospodărie și pe fondul unor discuții contradictorii, unul dintre bărbați s-a enervat, a luat un topor și i-a tăiat capul fratelui său.
Momentan bărbatul a fost reținut și se află la audieri, iar pe parcursul zilei de vineri, 21 august, va fi adus în fața magistraților de la Tribunalul Alba cu propunerea de arestare preventivă.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, detalii despre crima din comuna Mogoș
Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 21 august 2020, punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de un inculpat în vârstă de 65 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului.
În fapt, s-a reţinut că, în data de 20 august 2020, în jurul orelor 14:00, în timp ce se aflau în locuinţa comună din satul Poienile Mogoş, comuna Mogoş, jud. Alba, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, inculpatul s-a înarmat cu un topor şi a lovit-o pe victimă, fratele său în vârstă de 71 de ani, în zona gâtului, în mod repetat, cauzându-i acesteia leziuni traumatice incompatibile cu viaţa.
Procurorul a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii faţă de inculpat, urmând a sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic, Poliţia Oraşului Abrud şi Postul de Poliţie Mogoş.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, sub nici o formă, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Rusinea
sâmbătă, 22.08.2020 at 18:39
Un astfel de ucigas trebuie eutanasiat !