Connect with us
Advertisement

Actualitate

Criterii FINALE pentru înscrierile la creşă, pe masa consilierilor locali din Alba Iulia. Modificări şi documente necesare

Publicat

Consilierii locali din Alba Iulia vor vota, vineri, criteriile de punctare a cererilor de înscriere a copiilor la creşă şi documentaţiile necesare. Dacă proiectul trece în şedinţa CL, înscrierile ar putea începe de săptămâna viitoare.

Criteriile şi documentaţia au fost în consultare publică până în data de 14 august, iar cetăţeni au adus o serie de sugestii. Propunerile primite s-au referit la punctarea inclusiv a reşedinţei din actul de identitate, tot cu 10 puncte sau mărirea celui pentru familiile în care doar unul dintre părinţi lucrează şi nu există altă variantă pentru îngrijirea copilului decât de către mamă (bunicii sunt în altă localitate (varianta iniţială era de 2 puncte). De asemenea, s-a cerut majorarea punctajului pentru persoanele căsătorite (5 puncte) şi cumularea punctelor 4 şi 6 din lista cu acte (adeverinţă facultate).

În Alba Iulia sunt diponibile 105 locuri la cele două creşe de stat, respectiv cea din Ampoi I, de pe strada Livezii şi cea din zona Cetate, de pe strada Alexandru cel Bun, care urmează să fie deschisă până la toamnă.

Varianta finală de aprobare pentru CRITERII privind punctarea cererilor de înscriere a copiilor în creșele din municipiul Alba Iulia

”Înscrierea copiilor la creșă este realizată în temeiul unei solicitări scrise din partea părinților/reprezentanților legali ai copiilor, în ordinea datei de depunere a cererilor și în conformitate cu numărul de locuri aprobate, pentru sistemul public” – Legea 263/2007, art. 7, alin.3

Criteriile de departajare se vor aplica doar în cazul în care numărul de solicitări va depăși numărul de locuri disponibile pentru înscrieri.

1. Domiciliul părinților/ reprezentanților legali (ambii părinți) să fie în municipiul Alba Iulia, la data adoptării hotărârii consiliului local  – 10 puncte

Notă: În condițiile in care persoanele cu domiciliul stabil în localitățile limitrofe au obținut domiciliul flotant în Alba Iulia la data adoptării prezentei hotărâri, nu vor beneficia de punctajul de mai sus.

2. Ambii părinți/părintele unic să aibă loc de muncă/student la zi – 10 puncte

– Părinte unic cu raport de muncă suspendat – 3 puncte

– Un părinte lucrează, iar al doilea fără loc de muncă/cu raportul de muncă suspendat – 2 puncte

3. Solicitanții să fie cu taxele și impozitele locale achitate la zi – 5 puncte

4. Starea de sănătate a copilului să fie dovedită cu adeverință medicală eliberată de medicul de familie a copilului cu textul “apt de intrare în creșă” – 10 puncte (acest punct este condiţie de depunere a dosarului, eliminatorie, nu se punctează)

5. Situația familială:

– Monoparentală – 10 puncte

– Biparentală (căsătoriți, uniune consensuală) – 5 puncte

6. Număr copii în întreținere:

– 1 copil – 2 puncte

– 2 copii – 4 puncte

– 3 copii şi mai mulţi de 3 copii – 6 puncte

7. Frați care frecventează deja creșa sau grădinița care funcționează în imediata apropiere / aceeași clădire cu creșa – 1 punct

8. Copii gemeni / tripleți – 5 puncte

Persoanele care refuză să prezinte toate actele stabilite în Anexa referitoare la lista cu actele necesare înscrierii copiilor în creșă vor fi respinse.

LISTA CU ACTE NECESARE ÎNSCRIERII ÎN CREȘĂ

1. Cererea de înscriere – solicitanții depun o singură cerere cu o singură opțiune

2. Copie de pe certificatul de naștere al copilului;

3. Copie de pe actele de identitate ale părinților/reprezentanților legali, certificatele de naștere ale fraților minori si, după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare in vederea adopției;

4. Adeverința de venituri pentru fiecare dintre părinți/reprezentanți legali, cu precizarea valabilității contractului de muncă, pe ultimele 6 luni.

5. Adeverința de la medicul de familie, în care să se menționeze că respectivul copil este sănătos clinic și apt pentru intrare în creşă

6. Adeverință de la facultate

7. Certificatul de deces / sentință de divorț, definitivă şi irevocabilă, pentru părintele unic / sentință plasament

8. Adeverință pentru copiii (frații) care frecventează grădinița în apropiere (Grădinița Nr. 13 sau 14)

9. Sentința de încredințare copii, de stabilire a pensiei alimentare, definitivă și irevocabilă

10. Certificatul fiscal de la Direcția de venituri care să dovedească faptul că sunt achitate taxele și impozitele locale la zi

11. Copia după decizia de acordare a indemnizației de creștere copil (în cazul în care unul dintre părinți se află în concediu pentru îngrijire copil) sau adeverință cu fișa plătitor pentru indemnizație creștere copil

12. Orice act care dovedește uniunea consensuală

13. Alte acte justificative în funcție de situația descrisă în cerere, pentru a putea beneficia de punctajul aflat în criterii

14. Pentru locurile sociale se depun și următoarele acte:

– Certificat de încadrare în gradul grav de handicap

– Acte care să demonstreze situația de urgență sau, după caz, situaţia în care copilul este cu risc de separare de familie/abandon

15. Dosar cu șină.

CONDIȚII DE ACCES ÎN CREȘĂ PENTRU LOCURILE SOCIALE

I. Venit până la 142 lei/membru de familie (limita de venit pentru acordarea venitului minim garantat pentru o persoană) și să se afle în evidența DAS Alba Iulia cu următoarele beneficii de asistență socială: VMG, ASF, Cantina, beneficiar al serviciilor Centrului pentru adăpostire a victimelor violenței în familie pe perioada instituționalizării părintelui, ambii părinți/părintele unic proveniți din instituții de ocrotire.

II. Un membru de familie (părinte, copil) încadrați în gradul grav de handicap.

III. Situații de urgență ( ex. moartea subită a părinților/reprezentanților legali, accidente).

IV. Situaţii de abandon/separare de familie.

Pentru toate cazurile sociale se efectuează anchetă socială.

După încadrarea într-unul din cazurile de mai sus și efectuarea anchetei sociale, dacă se depăşeşte numărul de locuri pentru cazuri sociale aprobate, se aplică criteriile privind punctarea cererilor de înscriere a copiilor în creșele din municipiului Alba Iulia.

Orice neconcordanță între cele declarate de părinte/reprezentant legal al copilului și situația reală constatată ulterior duce la respingerea cererii.

Vezi Model Cerere-tip inscriere copii cresa

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Antin

    miercuri, 20.08.2014 at 23:05

    Mamaaaa… Nici la Oxford sa se inscrie nu cred ca sunt atatea criterii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement