Connect with us
Advertisement

Actualitate

Criteriile din 2016 privind numirea lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general, publicate de Parchetul General

augustin lazar

Publicat

Parchetul General (PG) a publicat, sâmbătă, criteriile, condiţiile şi documentele solicitate de Ministerul Justiţiei pentru desfăşurarea procedurii care a stat la baza numirii în anul 2016 a lui Augustin Lazăr în funcţia de procurorul general.

„Urmare a afirmaţiilor manipulatorii lansate în mass-media, arătăm care au fost criteriile, condiţiile şi documentele solicitate de către Ministerul Justiţiei pentru desfăşurarea procedurii de numire, în aprilie 2016, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – procedură legală şi transparentă”, se arată într-un comunicat al Parchetului General postat pe site-ul Ministerului Public.

Comunicatul are ataşat două documente, respectiv o adresă din 17 februarie 2016 a Ministerului Justiţiei trimisă la Parchetul General, precum şi „Criteriile şi calendarul procedurii de recrutare pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, document emis tot de Ministerul Justiţiei.

În adresa din 17 februarie 2016, ministrul Justiţiei de la acea vreme, Raluca Prună, îi transmitea prim-adjunctului procurorului general, Bogdan Licu, să comunice procurorilor din cadrul Ministerului Public că au posibilitatea să-şi depună candidatura pentru funcţia de procuror general.

În acea adresă erau enumerate şi documentele necesare candidaţilor: un CV şi o scrisoare de intenţie care să cuprindă o scurtă prezentare a candidatului, detalii despre experienţa profesională şi calităţile care îl recomandă pentru ocuparea funcţiei. Se menţiona faptul că documentele candidaţilor trebuie trimise prin email la Ministerul Justiţiei, scrie Agerpres.

Al doilea document publicat sâmbătă de Parchetul General enumeră criteriile anunţate în 2016 de Ministerul Justiţiei pentru candidaţii la funcţia de procuror general.

* Criterii de integritate: obiectivitate şi imparţialitate în exercitarea funcţiei, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură; respectarea standardelor de conduită conforme cu demnitatea şi onoare profesiei, standarde etice ridicate şi capacitate de decizie obiectivă; absenţa oricărui conflict care ar putea dăuna interesului public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii.

* Criterii de profesionalism: vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror; calificativul „foarte bine” la ultima evaluare; nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani.

* Condiţii privind aptitudini specifice funcţiei: capacitatea de a organiza activitatea Ministerului Public, pentru o bună administrare a justiţiei; viziune managerială; experienţă profesională relevantă; capacitatea decizională şi asumarea răspunderii; capacitatea de gestionare a situaţiilor de criză; motivarea; capacitatea de relaţionare şi comunicare.

Comunicatul Parchetului General este o replică la afirmaţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, care a declarat în mai multe rânduri că dosarul de candidatură depus de Augustin Lazăr nu era complet, deoarece lipsea calificativul „foarte” bine la ultima evaluare.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement