Connect with us
Advertisement

Actualitate

Criza de șoferi de camion se agravează. Avertismentul transportatorilor

Publicat

Criza de șoferi de camion s-a agravat pe parcursul anului 2023, la nivel mondial. Mai mult de jumătate dintre companii au avut probleme în a recruta şoferi calificaţi.

Este nevoie de peste trei milioane de şoferi de camion la nivel mondial. Această cifră ar urma să se dubleze în următorii cinci ani.

Infirmația vinde dintr-un raport publicat luni de Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU), informează AFP.

În total, 7% dintre posturile de şoferi de camion disponibile acum nu pot fi acoperite, este concluzia studiului. Acesta care a vizat 4.700 de societăţi de transport din 36 de ţări din Europa, Asia şi America.

Totuşi, Europa şi SUA au avut mai puţin de suferit. Inflaţia a provocat o diminuare a consumului şi, în consecinţă, şi a cererii de servicii de transport, susţine IRU.

Cele mai afectate țări

Penuria de şoferi ar putea să se agraveze în următorii cinci ani, în special în China, Europa şi Turcia.

Acolo, efectivele de şoferi îmbătrânesc şi sunt puţin şoferi de camion cu vârsta de până la 25 de ani care să preia ştafeta, ceea ce ar constitui o „bombă demografică”, subliniază IRU.

În 2028, ar putea exista un deficit de şapte milioane de şoferi de camion, ceea ce ar avea drept efecte o complicare a fluxurilor logistice şi creşterea costurilor cu transportul.

Soluții: reducerea vârstei minime de intrare în profesie

IRU solicită guvernelor să faciliteze şi să accelereze pregătirea de tineri în meseriile din transportul rutier, prin coborârea vârstei minime de intrare în această profesie, şi să finanţeze mai bine pregătirea profesională.

În plus, în condiţiile în care doar 6% dintre şoferii de camion erau femei în ţările cuprinse în acest studiu, feminizarea profesiei trebuie încurajată, potrivit IRU.

Însă atractivitatea acestei meserii este limitată de perioadele îndelungate care trebuie petrecute departe de casă precum şi de condiţiile dificile de muncă.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement