Eveniment
CS Unirea – pe locul trei, la tenis de masă

În primul meci, jucătorii albaiulieni au întâlnit liderul seriei, Romgaz Mediaș, în fața căruia au pierdut cu 9-3. Partidele au fost scurte, tranșante şi, în acest context, de remarcat este performanța lui Traian Rus, care a reușit să-i învingă, cu 3-0, pe numărul unu și numărul doi ai medieșenilor.
A doua partidă a fost împotriva celor din Tg. Secuiesc, pierdută cu 9-7, după un meci încrâncenat, în care am fost la doar două puncte de victorie. Întâlnirea a început cu o mare surpriză: cel mai bun jucător din această serie de A, Kanabe, a pierdut cu 3-0 în fața lui Traian Rus, fără să conducă cu vreun punct, pe întreaga durată a meciului. La 7-6 pentru adversari, Ioan Corburean a reușit o victorie prețioasă, cu 3-1, în fața aceluiaşi Kanabe și a egalat scorul. Din păcate, această partidă a fost pierdută de echipa albaiuliană.
Al treilea joc și cel mai important a fost câștigat de CS Unirea, cu 9-8, în fața Odorheiului. Punctul culminant al meciului cu Odorheiu a fost meciul decisiv între Radu Suflețel Csortan, la scorul de 8-8. Păstrându-și sângele rece, albaiulianul a reușit să se impună, cu 3-1.
După această etapă, echipa noastră se află pe locul trei în clasament, loc ce nu mai poate fi pierdut, până la finalul turului. Din acest tur mai este o etapă ce se va desfășura la Alba Iulia, pe data de 11-12 decembrie. După doar trei etape, formația albaiuliană și-a îndeplinit obiectivul și anume menținerea în Divizia A.
sursa foto: dimensiunimarimi.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News