Connect with us
Advertisement

Actualitate

CSM a avizat proiectul prin care magistraţii corupţi nu vor primi pensii de serviciu. Ministrul Justiţiei: Legea se aplică şi pentru cei condamnaţi anterior

Publicat

Proiectul de lege pentru completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor cu privire la pensiile de serviciu în cazul condamnărilor penale şi a aplicării sancţiunilor disciplinare cu excluderea din magistratură a primit avizul plenulului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu observaţii. Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc susţine că legea se va aplica şi magistraţilor condamnaţi definitiv anterior intrării acesteia în vigoare.

Proiectul de lege a fost avizat în şedinţa de marţi a plenului CSM, dar au fost formulate propuneri pentru actul normativ. Comisia de specialitate din CSM şi-a dat avizul pentru pierderea pensiei de serviciu de magistraţii condamnaţi definitiv pentru corupţie, care au fost excluşi din magistratură din acest motiv, arătând însă că una dintre prevederile proiectului propus de MJ pune probleme de neconstituţionalitate.

Ministrul Justiţiei a ţinut să precizeze că legea se va aplica şi magistraţilor deja condamnaţi definitiv. „Am stabilit, de asemenea, că această lege, din momentul în care a intrat în vigoare, se va aplica şi celor care au fost condamnaţi până acum pentru fapte de corupţie şi vor pierde această pensie imediat ce legea va intra în vigoare”, a precizat Cazanciuc.

Acesta a explicat că magistraţii care primesc pensia specială în prezent vor beneficia de aceasta până când legea va intra în vigoare. „Nu se pune problema de retroactivitate a legii. Legea poate dispune doar pentru viitor. (…) Deci cei care au această pensie acum, până în momentul în care legea va intra în vigoare vor beneficia de ea, dar din momentul intrării acesteia în vigoare această plată se va sista imediat”, a declarat Ministrul Justiţiei.

Comisia „Independenţa şi responsabilizarea justiţiei ” din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a apreciat că este necesară o intervenţie legislativă cu privire la pierderea pensiei de serviciu de către magistraţii condamnaţi penal, dar a arătat că una dintre prevederile proiectului de lege propus de Ministerul Justiţiei pune probleme de neconstituţionalitate. Potrivit acestei prevederi, pierd pensia de serviciu inclusiv procurorii şi judecătorii excluşi din magistratură sau condamnaţi definitiv anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Documentul a fost înaintat de Ministerul Justiţiei (MJ), pe 14 august, Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea avizării în regim de urgenţă.

Proiectul prevede completarea Legii 303/2004 cu articolul unic 97 indice 1, cu următorul cuprins: „Art. 97 indice 1 – (1) Nu beneficiază de pensie de serviciu şi nici de indemnizaţia prevăzută la art. 81, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi asimilaţii acestora condamnaţi definitiv în condiţiile art. 65. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi asimilaţilor acestora sancţionaţi disciplinar cu excluderea din magistratură. (3) În situaţia în care personalul prevăzut la alin. (1) sau (2) a încasat pensia de serviciu până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau, după caz, a hotărârii prin care s-a dispus sancţiunea excluderii din magistratură, acesta este obligat să restituie diferenţa dintre pensia de serviciu încasată şi pensia din sistemul public de pensii, precum şi indemnizaţia prevăzută de art. 81. (4) Personalul prevăzut la alin. (1) şi (2) beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii. (5) Pe durata procedurii disciplinare sau a procesului penal, soluţionarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare ori, după caz, a procesului penal. (6) Prevederile alin. (1), (2) şi (4) se aplică şi magistraţilor excluşi din magistratură sau condamnaţi definitiv anterior intrării în vigoare a prezentei legi, indiferent de momentul pensionării”.

Potrivit articolului 81, „judecătorii şi procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizaţie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii”. Această indemnizaţie se acordă o singură data în decursul carierei de judecător sau procuror şi se înregistrează potrivit legii. Prevederile se aplică şi în cazul decesului magistratului aflat în activitate, indemnizaţia fiind acordată familiei acestuia.

„Comisia a apreciat că alineatul 2 al articolului propus ar trebui să se regăsească într-un alt proiect de act normativ, care să coreleze toate textele care vizează răspunderea disciplinară şi efectele acesteia. În privinţa alineatului 6, Comisia, cu majoritate, a apreciat că acesta pune probleme de neconstituţionalitate din perspectiva retroactivităţii legii”, se arată în minuta Comisiei după şedinţa de marţi.

De asemenea, comisia formată din membrii CSM a mai subliniat că este necesar şi un nou text referitor la comunicarea hotărârii de condamnare către casele de pensii.

În documentul citat se mai arată că proiectul propus de Ministerul Justiţiei „nu conţine nicio dispoziţie reparatorie pentru cazul în care procesul penal nu se finalizează cu condamnarea, iar acţiunea disciplinară nu se finalizează cu excluderea din magistratură”.

Sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement