Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

CSM a dat aviz negativ candidaţilor pentru funcţiile de conducere la DNA şi Parchetul General. Decizia are rol consultativ

Publicat

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ candidaţilor pentru funcţiile de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv procuror general al României, propuşi de ministrul de Justiţie, Mona Pivniceru. Avizul este consultativ, decizia finală urmând a fi luată de preşedintele Traian Băsescu.

Cei care nu au reuşit să-i convingă pe membrii CSM că pot prelua funcţiile de conducere a DNA, respectiv a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt Ioan Irimie şi Tiberiu Niţu, propuşi de ministrul Justiţiei pentru cele două funcţii. De altfel, Mona Pivniceru a fost singura care a dat votul de aviz pozitiv, restul de 5 membri exprimându-se pentru aviz negativ.

Cei doi au fost supuşi unui adevărat test de cunoştinţe în domeniu de către actualul procuror general interimar, Daniel Morar şi vicepreşedintele CSM, Oana Schmidt Haineală. Aceştia nu au ştiut să răspundă corect la majoritatea întrebărilor, au dat dovadă de nervozitate, audierile de joi devenind foarte tensionate, cu discuţii în contradictoriu.

Cei doi procurori au avut la dispoziţie 30 de minute pentru prezentarea proiectului în faţa comisiei CSM, respectiv 90 de minute pentru întrebări şi răspunsuri.

Propunerile privind numirea lui Ioan Irimie la conducerea DNA şi a lui Tiberiu Niţu la şefia PÎCCJ au fost anunţate pe 1 noiembrie, într-o conferinţă de presă, de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru. Preşedintele României va decide dacă aceştia vor fi sau nu numiţi în funcţiile respective. În cazul în care propunerile vor fi respinse, conducerea instituţiilor vizate va fi asigurată în continuare, temporar, de procurorul general interimar Daniel Morar şi  Laura Oprean (procuror şef adjunct), la DNA.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate