Connect with us
Publicitate

Eveniment

CSU Alba: Măsuri preventive şi restricţii la Ocna Mureş, în locul unde s-a surpat un supermarket. A scăzut nivelul apei din lacul format în zonă

Publicat

ocna mures slarom groapa plus Măsuri preventive şi restricţii de circulaţie la Ocna Mureş, la cinci ani după surparea de teren care a dus la prăbuşirea supermarketului Plus şi crearea unui lac „de sare”. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba transmite că a fost convocat și are în atenție situația semnalată de către Societatea Națională a Sării SA, referitor la scăderea nivelului apei din Lacul Plus, ca urmare a extragerilor anterioare de sare din zona câmpului de sonde din orașul Ocna Mureș.

Ca efect al exploatării de sare, posibilitatea apariției unor surpări de teren a apărut pentru prima dată în anul 2010, însă pentru prevenirea oricărei situații de risc, în urma analizei realizate cu operatorul economic, s-a delimitat o zonă de influență care începând de joi se află în monitorizarea permanentă a specialiștilor din cadrul Societății Naționale a Sării SA și a ISU Alba.

La nivelul Comitetului Local pentru Situații de Urgență Ocna Mureș au fost luate toate măsurile legale cu caracter preventiv pentru informarea și protejarea populației din zona de influență, dar și de identificare a unor soluții alternative de cazare, în cazul apariției vreunei situații iminente care să impună evacuarea preventivă, transmite CJSU Alba. Totodată, pe strada Mihai Eminescu a fost restricționat accesul autovehiculelor cu o masă mai mare de 3,5 tone.

În zona de influență sunt 24 de case locuite, 3 operatori economici și un imobil în care locuiesc 6 familii, protejarea acestora fiind o prioritate a autorităților.

În perioada imediat următoare în zona de exploatare a sării operatorul economic Societatea Națională a Sării SA va realiza o analiză și o evaluare exactă a situației existente și a măsurilor tehnice care se impun a fi luate, transmite CJSU Alba.

„La acest moment nu sunt indicii concrete privind iminența producerii unor surpări de teren în zonă”, mai precizează sursele citate, însă evoluția situației se află în atenția prefectului Gheorghe Feneșer, care este informat permanent de către Primăria Ocna Mureș și instituțiile care alcătuiesc comitetul pentru situații de urgență local.

În decembrie 2015 se împlinesc cinci ani de la catastrofa de la Ocna Mureş, în urma căreia zeci de persoane au fost evacuate din case şi instituţii, Magazinul ”Plus” s-a prăbuşit şi au fost înregistrate pagube de milioane de euro, prin surparea unei suprafeţe de teren de 1.800 mp. A rămas încă, amintire a dezastrului, ceea ce localnicii numesc ”Groapa de la Plus”, iar autorităţile locale încă încearcă să găsească soluţii pentru amenajarea zonei.

Vezi BILANȚUL DEZASTRULUI: Catastrofa de la Ocna Mureș în cifre

În 22.12.2010 surparea unei galerii vechi a minei de sare a înghițit magazinul PLUS din Ocna Mureș și a provocat distrugeri pe o suprafață de peste 10000 mp. Iată, pe scurt, filmul dezastrului:

Un con de surpare plin cu apă a fost observat în “Câmpul de sonde” al S.C. “Salina”, la ora 5.30, la o distanţă de 10 metri de Magazinul “Plus”, având un diametru de 7 – 8 metri. Au fost observate fisuri la structura de rezistenţă a Magazinului “Plus”, în parcarea magazinului şi la structura de rezistenţă a Casei parohiale a Bisericii Ortodoxe.
Din craterul cu diametrul amintit ieşea apă cu presiune, ce spăla marginile acestuia şi îl mărea. La ora 9.00, craterul a ajuns la o suprafaţă de aproximativ 200 mp, cu tendinţă vizibilă de mărire. Au apărut fisuri în structura de rezistenţă la două case parohiale, clădirea Administraţiei Financiare Ocna Mureş şi pe străzile Mihai Eminescu şi Nicolae Iorga. La ora 14.30, suprafaţa craterului a fost de aproximativ 1.800 mp. Magazinul “Plus” a fost surpat în proporţie de 80% şi parcarea – pe aproximativ 50%, tendinţa de mărire a craterului fiind observată, în principal, spre Sonda 123. La ora 17.00, suprafaţa craterului a fost de aproximativ 10.500 mp, fiind afectate obiectivele menţionate. Începând cu ora 18.00, la martorii instalaţi pentru monitorizarea fenomenului nu s-au mai observat modificări.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate