Eveniment
CTP, concediat de la Digi24 după ce a criticat postul pentru o știre falsă despre un ”recrut rus”, veche de 14 ani
Cristian Tudor Popescu a anunțat marți că Digi 24 a decis să înceteze colaborarea cu el, după emisiunea „Cap Limpede” de vineri, 3 iunie.
„Emisiunea Cap Limpede de vineri, 03 iunie, nu a fost ultima din acest sezon, a fost ultima. Nu ne mai vedem la toamnă. Analizând conținutul acestei emisiuni, conducerea postului a decis să înceteze colaborarea cu subsemnatul.
Este o hotărâre unilaterală, care aparține Digi 24. Diagnosticele puse în Cap Limpede final au fost considerate mai dăunătoare pentru imaginea postului decât boala”, a scris ziaristul, pe pagina sa de Facebook.
CTP precizează că nu ia în calcul „transferul” la nici o televiziune de știri și, deocamdată ia „o pauză video”.
„Diagnosticul – mai dăunător decât boala
Emisiunea Cap Limpede de vineri, 03 iunie, nu a fost ultima din acest sezon, a fost ultima. Nu ne mai vedem la toamnă.
Analizând conținutul acestei emisiuni, conducerea postului a decis să înceteze colaborarea cu subsemnatul.
Este o hotărâre unilaterală, care aparține Digi 24. Diagnosticele puse în Cap Limpede final au fost considerate mai dăunătoare pentru imaginea postului decât boala.
Ar fi trebuit să mă despart de mult de Digi 24. Am mai rămas din respect față de telespectatorii emisiunii Cap Limpede și de partenerul meu de dialog, domnul Claudiu Pândaru. Acum, sunt dezlegat.
Nu există vreo televiziune de știri la care să iau în considerare a mă „transfera”. Poate că ne vom revedea pe youtube, mă voi gândi. Deocamdată, iau o pauză video.
Dar, ne putem întâlni în continuare în scris, în Republica, pe facebook și, audio, joia dimineața, la Europa FM. Deși concediat, nu plec în concediu”.
Digi24 a prezentat miercuri seară, în emisiunea Jurnalul de Seară, un clip video cu un ”recrut rus” care nu știe că va conduce un tanc T-62, fabricat între anii 1961 – 1975.
În realitate, însă, în discuția dintre un reporter și tânăr se vorbește despre muzică și datează de cel puțin 14 ani.
CTP a comentat momentul la minutul 30 din filmarea de mai jos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News