Eveniment
Cu cât a crescut numărul pensiilor speciale în România și care sunt principalele categorii de beneficiari
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii martie 2020, de 9.463 de persoane, în creştere cu 175 de persoane faţă de perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Cei mai mulţi, respectiv 4.018, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie, respectiv 18.880 lei, din care 17.614 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 835 de persoane. Pensia medie era de 5.769 lei, din care 3.308 lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 791 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.760 de lei (2.760 lei de la bugetul de stat).
Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.426 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.349 lei, din care 7.763 lei suportaţi din bugetul de stat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News