Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cu cât a scăzut preţul benzinei și al motorinei faţă de finele lunii iunie. Precizări făcute de Consiliul Concurenței

crește accia la carburanti

Publicat

Preţurile carburanţilor practicate de marile lanţuri de benzinării au scăzut comparativ cu finele lunii iunie, cu 58 de bani/litru în medie la benzina standard şi cu 56 de bani/litru la motorina standard, conform datelor centralizate de Consiliul Concurenţei.

Astfel, la Gazprom, Mol, OMV şi Rompetrol preţul litrului de benzină a scăzut de la 8,69 lei în data de 30 iunie la 8,12 lei în 12 august, la Lukoil de la 8,62 lei la 8,04, la Petrom de la 8,62 lei la 8,05 şi la Socar de la 8,63 lei la 8,08 lei, scrie agerpres.ro.

În cazul motorinei, scăderea a fost, la Gazprom şi OMV de la 9,26 lei/litru la 8,71 lei, la Lukoil de la 9,19 lei la 8,66 lei, la Mol şi Rompetrol de la 9,25 lei la 8,71 lei, la Petrom de la 9,19 la 8,64 şi la Socar de la 9, 23 lei la 8,67 lei.

„Preţurile nu includ compensare de 50 de bani pe litru”, subliniază Consiliul Concurenţei, menţionând că acestea sunt preţurile medii pentru fiecare reţea, preţurile variind de la o benzinărie la alta.

Începând cu 1 iulie a intrat în vigoare Ordonanţa privind reducerea cu 50 de bani a preţului la carburanţi, 25 de bani fiind suportaţi de bugetul de stat, iar 25 de bani reprezentând o reducere comercială pe care, voluntar, o aplică lanţurile de benzinării în cazul în care doresc să obţină şi reducerea de 25 de bani de la bugetul de stat.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ???

    sâmbătă, 13.08.2022 at 05:35

    Praf in ochii prostilor! Corect ar fi ca benzinariile sa spuna si cit le-au scazut volumul vinzarilor.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement