Actualitate
Cu cât cresc veniturile cadrelor didactice, de la 1 februarie. Aproape 4000 de lei salariu pentru un profesor de gradul I
Aproximativ 300.000 de profesori din școli și din universități ar urma să aibă salariile mărite de la 1 februarie. Creşterea medie este de 15%, mai mare pentru cei care sunt la început de carieră.
Cele mai mari salarii vor fi tot în învățământul universitar: un rector va ajunge să câștige peste 8.400 de lei, reprezentând o majorare de 1.100 de lei.
Profesorul universitar va avea o creștere de 500 de lei, astfel că salariul lui va fi între 3.173 lei şi 6.901 lei. Creștere mai mare, de peste 700 de lei este pentru conferențiarul universitar, care va avea un salariu maxim de 4.348 de lei, iar asistentul universitar va avea o creștere de 400 de lei. Procentual vorbind salariul de bază porneşte de la aproape 2.000 de lei.
Salariile nu se schimbă foarte mult în învăţământul preuniversitar. Un profesor debutant va avea tot în jur de 2.000 de lei, iar salariul poate ajunge până la aproape 4.000 în cazul dascălilor cu 40 de ani de experiență la catedră și grad I. Cei care au gradul II vor avea ceva mai puțin: aproximativ 3.300 de lei salariul maxim.
Un director va ajunge să câștige în jur de 4.800 de lei, iar salariile cele mai mari le au inspectorii școlari generali, care ar urma să primească 6.000-6.100 de lei pe lună.
Este vorba despre salariile negociate de sindicaliști, ce trebuie aprobate de Guvern.
În sistemul universitar
rector: 7.302 lei – 8.405 lei
profesor universitar: 3.173 lei – 6.901 lei
conferenţiar universitar: 2.471 lei – 4.348 lei
asistent universitar: 1.978 – 2.715 lei
În sistemul preuniversitar
profesor gradul I: 2.045 lei – 3.948 lei
profesor gradul II: 2.149 lei – 3.324 lei
director de şcoală: 4.722 lei – 4.803 lei
inspector şcolar general: 5.954 lei – 6.100 lei
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News